O tânără din București, găsită moartă în masivul Piatra Craiului. S-a prăbușit 250 de metri pe Brâul de Mijloc

Comentează

Tragedie în masivul Piatra Craiului. O tânără în vârstă de 29 de ani, din București, a fost găsită moartă în zona „La Lanțuri”, după ce a alunecat și a căzut de pe munte. Poliția Brașov a deschis o anchetă.

Tânără din București, găsită moartă în masivul Piatra Craiului. S-a prăbușit 250 de metri pe Brâul de Mijloc

O nouă tragedie s-a produs sâmbătă, 18 octombrie 2025, în Masivul Piatra Craiului. O tânără de 29 de ani și-a pierdut viața după ce a alunecat și a căzut aproximativ 250 de metri pe versantul vestic, în zona cunoscută sub numele de „Brâul de Mijloc”, partea sudică a masivului.

Potrivit informațiilor transmise de Serviciul Public Local Salvamont Zărnești, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 13:30, când colegii de tură ai victimei au anunțat dispariția vizuală a acesteia. Ulterior, salvamontiștii au primit și un filmuleț care surprindea zona în care se afla grupul, dar și coordonatele exacte.

„Ne-am dat seama că ne confruntăm cu un caz aproape similar cu cel precedent, tot în Brâul de Mijloc, partea sudică, în condiții de iarnă instalată și vizibilitate foarte redusă”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Fata a fost găsită fără viață în zona „La Grote”

La fața locului s-a deplasat inițial o echipă de prim răspuns formată din cinci salvatori montani, echipați complet cu materiale medicale și tehnice, pregătiți pentru eventualitatea în care victima ar fi fost găsită în viață. Ulterior, s-a constituit o a doua echipă de intervenție, alcătuită din unsprezece membri ai Salvamont Zărnești, coordonați permanent de un dispecer care a ținut legătura cu echipele din teren și cu instituțiile implicate în sistemul integrat de urgență.

Din păcate, tânăra a fost găsită fără viață, în zona „La Grote”, pe traseul „La Lanțuri”, căderea de aproximativ 250 de metri diferență de nivel provocând traumatisme severe, incompatibile cu viața.

Operațiunea de extragere a trupului neînsuflețit a fost una extrem de dificilă, „clasică pentru Piatra Craiului, expusă și solicitantă”, fiind finalizată în jurul orei 23:00.

Avertismentul salvamontiștilor după tragedia din masivul Piatra Craiului: „Turele bizare pot avea consecințe tragice”

La finalul intervenției, Salvamont Zărnești a transmis un mesaj ferm către toți iubitorii muntelui:

„Uneori trebuie să înțelegem că turele 'bizare”', preluate de pe un track de ceas sau telefon, fără echipament adecvat și experiență montană reală, pot avea consecințe tragice. În condițiile actuale, echipamentul necesar ar fi trebuit să însemne mult mai mult decât o pereche de gheruțe și o cască, iar un colectiv de tură format din persoane care s-au văzut de câteva ori nu poate asigura, realist vorbind, desfășurarea unei ture reușite și sigure.

Atenție. Prudență. Renunțare.

Acestea rămân cuvintele pe care dorim să le transmitem tuturor celor care aleg muntele în condiții dificile. Transmitem condoleanțe familiei și putere în a accepta cele întâmplate, știind că urmează momente extrem de grele pentru cei dragi. Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Cercetări penale la Zărnești după moartea tinerei din București

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Zărnești, județul Brașov, fac cercetări într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. Verificările au loc sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie stabilite împrejurările care au dus la producerea tragediei.

Anul trecut, un turist american a murit în Piatra Craiului, după ce a căzut de la o înălțime de 400 de metri. Tragedia a avut loc în zona Padina Închisă, „deosebit de greu accesibilă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
MONDEN
Anca Turcașiu si iubitul
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
Antrenorii de la Vocea României
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
14:30
Cadavrul românului găsit acum o lună în Germania ar fi fost transportat 100 de kilometri și abandonat într-o parcare
14:28
Cu cât ar putea crește pensiile și salariile în 2027. Ce scrie în raportul S&P, după ce agenția de rating nu ne-a retrogradat la junk
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale