Terenuri gratis pentru tineri în 2024. Condițiile care trebuie îndeplinite de români

 2 comentarii

Tinerii români pot primi și în acest an terenuri gratis de la stat, ca să-și poată construi o locuință, iar criteriile sunt mai ușor de îndeplinit după modificarea legislației, potrivit Avocatnet.ro.

Legea se adresează tinerilor români de până în 35 de ani care nu au o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe.

Ei trebuie să depună la primăria de domiciliu o cerere pentru obținerea unui teren gratuit pe care să-și poată construi o casă.

Suprafețele de teren care pot fi alocate gratuit tinerilor români diferă în funcție de tipul localității, loturile fiind de la un minimum de 150 de metri pătrați până la 1.000 de metri pătrați.

Legea s-a simplificat pentru tinerii care vor teren gratuit în 2024

În fiecare an, până la data de 31 ianuarie, autoritățile locale trebuie să inventarieze situația terenurilor disponibile în acest scop și să o afișeze.

Acum, după ce legea a fost modificată anul trecut, prin HG 748/2023, procedura de obținere a terenurilor gratuite de către tineri este mult mai simplă.

Concret, procedura valabilă pentru ca tinerii români să primească un teren gratuit ca să-și construiască o locuință proprietate personală elimină obligația de a depune declarația părinților care era necesară până în 2023.

Astfel, una dintre modificările importante aduse prin hotărârea de Guvern amintită este aceea că a fost scoasă obligația de a depune declarația părinților solicitantului.

Anterior, părinții trebuiau să declare că nu dețin sau nu au deținut în ultimii 10 ani un teren cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați în mediul urban și de 5.000 de metri pătrați în mediul rural.

Actele pe care tinerii români trebuie să le depună pentru a putea primi un teren gratuit

Iată care este lista actualizată a documentelor necesare pentru ca tinerii români să poată primi un teren gratuit, potrivit Legii 15/2003:

  • copie de pe certificatul de naștere
  • copie de pe actul de identitate
  • declarația solicitantului, pe propria răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe.

Cât de mare poate este terenul gratuit pe care îl pot primi tinerii români

Potrivit legii, terenurile gratuite pentru case se acordă tinerilor în limita suprafețelor disponibile.

Atribuirea se face în baza unei hotărâri a consiliului local, în ordinea de prioritate stabilită pe baza unor criterii aprobate tot prin hotărâre a consiliului local.

Suprafața terenului gratuit care poate fi acordat tinerilor români în 2024 variază în funcție de tipul localității:

  • teren gratuit de între 150-300 de metri pătrați - în municipii şi sectoarele din Bucureşti
  • teren gratuit de 250-400 de metri pătrați - în oraşe
  • teren gratuit de 250-1.000 de metri pătrați - în comune şi sate.

Condiția pe care trebuie să o îndeplinească tinerii după ce primesc teren gratuit

Tinerii români care primesc teren gratuit de la stat sunt obligați să înceapă construcția locuinței într-o perioadă de un an de la data atribuirii lotului și trebuie să respecte prevederile Legii construcțiilor nr. 50/1991.

De asemenea, este necesar ca la data depunerii cererii, precum şi la data rezolvării acesteia, tinerii să nu fi avut sau să nu dețină în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe proprietate personală.

Prevederea referitoare la terenuri deținute de tinerii respectivi se aplică atât pentru cele din localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    K476 28.10.2024, 23:32

    O alta hotie, sa de la beizadele pesediste si la aia care nu au muncit si nu au cotizat la pensii, la sanatate si la nimic, toata viata lor.

  • Avatar comentarii

    Roxi24 01.12.2024, 14:16

    La noi nu da teren numa sa avem 5000 euro în cont ...soțul lucrează în construcții face de la zero tot...nu avem banii aia momentan sa demonstram, bani de materiale putem lua în fiecare lună sa facem cate ceva,plus că avem doi copii una de doi ani și una de doua luni,aici nu vad sa se ceara banii aia sa demonstram că avem cu ce sa construim,da nu la primărie să i dam dar și așa ar trebui ajutor fara sa demonstram

ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în patru câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!