Tornada pe orizontală, o așa zisă tornadă asemănătoare cele clasice, a fost surprinsă într-o fotografie spectaculoasă făcută în Baia Mare. Imaginea a devenit virală și a ajuns în numai câteva ore la aproape 2.000 de vizualizări pe Facebook. Cel care a surprins fenomenul meteo neobișnuit este un fotograf profesionist din oraș.
Un fotograf profesionist din Baia Mare a surprins câțiva nori adunați sub forma unei „tornade pe verticală”, acesta fiind, de altfel, și denumirea dată imaginii, arată Mediafax. Forma curenților de aer este specifică unei tornade, numai că aceasta nu este orientată vertical, ci orizontal.
„Ferească Sfântul!!! Așa ceva nu am mai văzut!”, a comentat un utilizator fotografia care înfățișează tornada.
„Bine că nu a început să se învârtă norul ...nu e atâta umiditate...că se transforma în tornadă”, a scris altcineva.
„Nu m-am gândit niciodată că va ajunge așa de distribuită, fiind o fotografie banală făcută cu telefonul”, a mărturisit fotograful.
Orașul Baia Mare a fost marți puternic afectat de căderile de grindină de mari dimensiuni.
Sursa foto: Facebook/Paul Ursachi