Traficul rutier este oprit începând cu ora 21.10, pe DN57, în zona comunei Berzasca, județul Caraș-Severin, pe Cliisura Dunării, după o căderea masică de pietre de pe versant, a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP), într-o postare pe Facebook.
Traficul este oprit complet în apropiere de Berzasca, la limita judeţului Caraş-Severin cu judeţul Mehedinţi,
Potrivit anunțului Direcției, „circulaţia pe traseul Orşova - Moldova Nouă şi retur se va desfăşura pe ruta DN 6 Orşova - intersecţie DN 57B - DN 57B Oraviţa - DN 57 Oraviţa - Moldova Nouă.
Zona este ţinută sub observaţie, fiind montate indicatoarele de acces interzis. Drumarii intervin pentru degajarea drumului.
„Este în curs o lucrare de stabilizare a versanților în acea zonă”, a mai precizat DRDP Timișoara.
Căderi de bolovani în Clisura Dunării au avut loc și pe 17 decembrie, în zona localităţii Divici. Angajații de la Drumuri și Poduri au intervenit pentru a elibera carosabilul și pentru a drena apa acumulată.
O alunecare de teren s-a produs pe 13 ianuarie, pe DN 67, la Horezu, judeţul Vâlcea, pe sensul Târgu Jiu-Rm. Vâlcea