Mai mulți medici de la Spitalul Elias din București s-au infectat cu COVID-19, a informat PRO TV. Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt al instituției a declarat că este vorba despre trei doctorițe rezidente, care au contractat virusul în afara unității spitalicești, iar cazurile au fost raportate la DSP.
“Este o anchetă epidemiologică în curs de desfășurare. La Spitalul Elias au fost trei cazuri de coronavirus, este vorba de trei rezidente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă.
Apoi a continuat: “Din ancheta epidemiologică preliminară, a rezultat că cele trei cazuri sunt din comunitate, adică îmbolnăvirea nu s-a produs în spital”.
“Cazurile au fost raportate la DSP”, a mai precizat Silvius Negoiță pentru Libertatea.