Trei tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, de Tribunalul Caraş-Severin, pentru tentativă la infracţiunea de omor, anunţă, luni seară, IPJ Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, cei trei sunt acuzaţi că vineri, 21 iunie, în jurul orei 13:00, în timp ce se aflau pe strada George Buitu, din Caransebeş, l-au agresat fizic pe un cunoscut în vârstă de 29 de ani.

Bărbatul a fost lovit în cap cu bâte.

„În urma agresiunii, acesta a fost transportat la spital, unde a rămas internat, stabilindu-se că leziunile provocate prin agresiune i-au pus în primejdie viaţa. Cei 3 tineri bănuiţi de comiterea faptei au fost identificaţi de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Caransebeş şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore în cursul zilei de ieri”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările sunt continuate în acest caz de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   25.06.2024, 08:14

Sper sa nu ii aflam in libertate pana la decizia finala de inchisoare cu executare.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI