Cel puţin două persoane au murit, după ce un tren de mare viteză a deraiat în apropierea oraşului Lodi din nordul Italiei. De asemenea, au fost răniţi 28 de pasageri, iar o persoană care făcea curăţenie a suferit răni importante.
Trenul circula de la Milano spre oraşul Salerno.
Toate liniile de mare viteză de pe ruta Milano-Bologna au fost suspendate şi deviate. Autorităţile investighează cauzele accidentului. La faţa locului au ajuns echipajele de intervenţie şi pompieri, transmite bbc.com.
Din primele indicii accidentul a avut loc, după ce vagonul locomotivă s-ar fi desprins de restul trenului şi s-ar fi lovit de niște paleți cu marfă și ar fi înaintat pe lângă șine în jur de patru sute de metri până s-a izbit de un panou de electricitate. Următorul vagon s-a răsturnat, celelalte par a fi intacte, scrie Digi24.
Aceste trenuri de mare viteză au de regulă ori 8 ori 11 vagoane cu tot cu locomotiva și pot transporta între 400 și 600 de călători în funcție de model.