Un tren de marfă a deraiat sâmbătă, între staţiile Năvodari - Constanţa Mărfuri. Garnitura de marfă aparține unui operator privat și era încărcată cu cărbune.
Trenul privat de marfă aparţine operatorului Tehnotrans și a deraiat, sâmbătă, defecțiunea pornind de la un boghiu. Accidentul feroviar a avut loc între staţiile Năvodari - Constanţa Mărfuri, informează CFR SA, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, acest interval de staţii face parte din linia neinteroperabilă, administrată de gestionarul privat GFR. Pe secţia respectivă nu circulă trenuri de călători, nici de stat, nici private.
Trenul de marfă care a deraiat asigura un transport de cocs.