Turcia intră în prima carantină națională. Hotelier: „Dacă nu vin turiștii ruși, totul se va prăbuși”

Comentează

În timp ce majoritatea statelor pregătesc sau au adoptat deja relaxarea măsurilor restrictive, Turcia se va închide complet pentru prima dată de la debutul pandemiei de coronavirus în urmă cu peste un an, relatează CNN și BBC. Industria turistică speră că acest lockdown va ajuta la redeschiderea la timp pentru acest sezon estival, după ce, anul trecut, din cauza pandemiei de COVID, a suferit pierderi de 8,3 miliarde euro.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat luni o carantină națională de 17 zile, începând de joi seara, 29 aprilie, și până pe 17 mai dimineața, după ce Turcia a ajuns statul din Europa cu cel mai mare număr de noi cazuri de infectare zilnică. Măsura va cuprinde tot restul Ramadanului, luna sfânta în lumea musulmană, dar și sărbătoarea Eid al Fitr.

Într-un moment în care Europa intră într-o fază de redeschidere, trebuie să reducem rapid numărul de cazuri la mai puțin de 5.000, pentru a nu rămâne în urmă.Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei

Multe companii, restaurante și cafenele vor fi închise, iar turcilor li se va permite să părăsească casele doar pentru deplasări esențiale precum achiziționarea de alimente sau din motive medicale. Călătoriile în afara orașului sunt interzise în afara celor de urgență.

Cum s-a ajuns la lockdown

Numărul zilnic de noi cazuri în Turcia a scăzut de la peste 60.000 la 43.000 în ultima săptămână, dar guvernul a decis să nu mai riște și să ia această măsură dură pentru a scădea rapid numărul de cazuri.

Ankara are încă cu numărul relativ scăzut de decese, în jur de 39.000, iar autoritățile spun că pandemia este încă sub control, datorită sistemului puternic de sănătate al țării. Dar creșterea numărului de cazuri este îngrijorătoare, arată BBC.

După cea de-a doua perioadă de restricții care au fost impuse începând cu noiembrie anul trecut, numărul cazurilor zilnice a scăzut până la aproximativ 6.000 la jumătatea lunii februarie.

Dar imediat ce guvernul a început să relaxeze restricțiile în martie, un nou val a lovit Turcia. Guvernul a reimpus restricții la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost suficient pentru a reduce răspândirea infecțiilor. La apogeul său, în aprilie, au existat peste 60.000 de cazuri noi pe zi și peste 300 de decese.

Crematoriile din Turcia au devenit supraaglomerate ca urmare a creșterii nunărului de decese în ultimele săptămâni. Foto: EPA

Potrivit criticilor, guvernul a ridicat restricțiile prea devreme, iar procesul de vaccinare nu a fost suficient de rapid. Peste 22 de milioane de oameni au fost vaccinați până acum în această țară de 82 de milioane. Turcia folosește în principal vaccinul chinezesc Sinovac, dar a primit și un număr relativ mic de doze de la Pfizer-BioNTech.

O altă critică este îndreptată spre partidul de guvernământ, al președintelui Recep Tayyip Erdogan, care a organizat congrese cu o prezență ridicată în martie, în timp ce multe adunări sociale și protestele publice au fost interzise.

Oamenii de știință spun, de asemenea, că noile variante, în special tulpina din Marea Britanie, au accelerat rata infecției.

Pandemia de COVID-19 generează probleme uriașe pentru turismul din Turcia

Anul trecut, Turcia a înregistrat o scădere de 70% a vizitatorilor străini. Industria turistică speră că acest lockdown va ajuta la redeschiderea la timp pentru sezonul estival pentru ca industria să nu rateze un nou an, lucru care ar putea să fie fatal.

Turcia este deosebit de populară printre turiștii din Rusia și din alte părți ale Europei, inclusiv Germania.

Economia țării este deja în criză, iar stațiunile și hotelurile de pe coasta mediteraneană și a Mării Egee nu își pot permite încă un an ca 2020.

Anul trecut, numărul turiștilor a scăzut cu aproximativ 15,9 milioane de persoane, potrivit agenției naționale de statistici, iar sectorul turistic a suferit pierderi de 8,3 miliarde euro. Veniturile au scăzut cu 65% și peste 320.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă, potrivit Deutsche Welle.

Pierderile au fost deosebit de mari în Antalya, o destinație turistică extrem de populară pe coasta de sud. În loc de 15 milioane de vizitatori anuali, au apărut doar 3 milioane de turiști.

Plajele din Antalya erau la mare căutare în rândul turiștilor înainte de pandemia de coronavirus

Kemal Sahin, șeful companiei Sahinler Holding, care deține mai multe hoteluri în zonă, a declarat pentru DW că primele trei luni ale anului 2021 nu au fost atât de rele. Dar acum exista riscul dezastrului din cauza numărului crescut de infecții.

"Revigorarea la care spera toată lumea nu va avea loc. Zborurile din Rusia au fost anulate până cel puțin pe 1 iunie", a spus el. „Dacă nu vin turiștii ruși, totul se va prăbuși”.

În 2019, vizitatorii din Rusia și Germania au constituit cea mai mare parte a turiștilor, la 7 milioane și respectiv 5 milioane.

Mehmet Isler, președintele Asociației Întreprinderilor și Cazărilor din Marea Egee, a fost, de asemenea, consternat de evoluția epidemiologică. „Ne bazam pe 30 de milioane de turiști pentru acest an. Dar apoi au avut loc conferințe și petreceri în toată țara în martie și numărul infecțiilor a crescut. Acum există mai multe restricții din cauza COVID-19. Dintr-o dată, așteptările și obiectivele noastre au dispărut."

„Trebuie să luăm măsurile pandemice cât mai serios acum și să le arătăm clar turiștilor că Turcia este o țară sigură", a spus Isler. „În caz contrar, vom ajunge cu mult în spatele obiectivelor noastre pentru 2021”.

Pregătiri pentru lockdown

Străzi aglomerate, trafic intens și centre comerciale pline de clienți, așa a arătat Turcia în primele ore după ce președintele Erdogan a anunțat oficial carantina națională.

Mai mulți locuitori ai Turciei au luat cu asalt piețele și centrele comerciale pentru a se pregăti de primul lockdown național care începe din această seară. Unii dintre ei au mers la terminalul principal de autobuz pentru a pleca din Istanbul, în timp ce alții și-au făcut provizii de alcool, după ce au apărut știri despre o „interdicție de băutură”.

Turcii s-au înghesuit pentru a cumpăra alcool înainte ca noile măsuri să intre în vigoare. Foto. EPA

În orașul Ayvalik de pe litoral, joi, străzile erau pline de persoane care făceau provizii de lucruri esențiale înainte de începerea carantinei de trei săptămâni.

Hakan Keskin, un vânzător de legume de pe o piață a fermierilor din Ayavilik, a declarat pentru CNN că „există mai mulți oameni în piață astăzi decât în mod normal și cumpără mai mult din toate”. El a adăugat că joi a fost „ultima șansă” pentru vânzătorii ca el să vândă înainte de „trei săptămâni grele”.

„Va fi dificil, legumele noastre se vor degrada și nu vom câștiga bani”, a spus el.

Leyla Ilmen, care făcea cumpărături la piața fermierilor, a declarat pentru CNN că sunt „mai mulți oameni decât de obicei” și că „totul este mai scump”.

Miercuri, Turcia a înregistrat 40.444 de cazuri noi de Covid-19 și 341 de decese, potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății din Turcia.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
MONDEN
Cristina Rus și Andreea Bănică | sursa foto: Arhivă
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
Laura Cosoi si Cosmin Curticapean
10:16
Gestul simplu prin care soțul Laurei Cosoi menține romantismul în cuplu, după venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe. „Mă emoționează”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
10:58
Cercetătorii au creat o moleculă care ajută la recuperarea memoriei în lupta cu boala Alzheimer
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Steagurile României si Rusiei
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român