21 de turiști cazați în aceeași vilă din Costinești, dintre care 11 femei, patru bărbaţi şi şase copii, au acuzat simptome de indigestie, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, citat de News.ro.
Printr-un apel la 112, pompierii au fost solicitaţi să intervină la Vila Mândru din Costineşti. Inițial, apelul la numărul de urgență indica că sunt opt cazuri de indigestie, însă numărul persoanelor cu simptome era mai mare.
„În total au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru controale medicale amănunțite 21 de turişti, dintre care 11 femei, patru bărbaţi şi şase copii”, a transmis ISU Dobrogea.
La faţa locului au acționat autospeciala de transport victime multiple de la Mangalia, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
De asemenea, la locul solicitării a rămas o ambulanţă SAJ pentru evaluarea altor pacienţi.
laurlaur2180 11.07.2023, 11:37
Cica sa te duci in concediu sa te simti bine!
durban22 11.07.2023, 11:47
Vinovatii? bineinteles ca osa scape cu o amenda si o sa-si continue activitatea !.
pikpik 11.07.2023, 13:32
De asa concediu så aibe parte cei ce controleazå si se fac cå nu våd neregulile.
TZTZ 11.07.2023, 14:06
Keep up to good work!
bituca 11.07.2023, 23:35
Din acest motiv nu doresc sa merg pe litoralul romanesc. In loc de relaxare ajungi la spital. Si cu banii luati.