UE și China, summit tensionat la Beijing, care a fost scurtat la o singură zi. Europenii nu acceptă dublul joc al lui Xi Jinping

Comentează

Relaţiile comerciale dintre UE şi China au ajuns într-un „punct de cotitură”, a avertizat joi, la Beijing, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul unui summit tensionat, care a fost scurtat la o singură zi, la cererea oficialilor chinezi, relatează Reuters.

Aşteptările erau scăzute în privinţa rezultatelor summitului UE-China, organizat cu prilejul marcării a 50 de ani de relaţii diplomatice. După ce liderul chinez Xi Jinping nu a respectat protocolul și nu a venit la summitul precedent, desfășurat la Bruxelles, și pe fondul unor tensiuni în creștere în ultimele săptămâni, summitul de la Beijing a fost redus la o singură zi, la cererea părți gazdă.

China, un dublu joc

UE denunță dublul joc al Chinei, începând de la susținerea pe care o acordă Rusiei în războiul din Ucraina și pe care o neagă până la concurența neloială și șantajul comercial, notează ziarul francez Le Figaro.

„Am exprimat în mod foarte franc şi deschis preocupările noastre cu privire la comerţ, investiţii şi probleme geopolitice. Am identificat parţial soluţii”, a declarat Ursula von der Leyen la conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu liderul chinez Xi Jinping şi premierul Li Qiang.

Xi Jinping a susținut anterior că provocările cu care se confruntă UE nu provin dinspre China. „Speranţa este că partea europeană va menţine deschisă piaţa comerţului şi a investiţiilor şi se va abţine de la utilizarea instrumentelor economice şi comerciale restrictive”, a declarat liderul chinez, citat de Xinhua, oficiosul regimului de la Beijing.

UE cere acces mai mare pe piața chineză

Măsurile comerciale luate de UE în ultimul an au vizat exporturile chineze de vehicule electrice, printre alte produse, iar oficialii europeni s-au plâns în repetate rânduri de concurența neloială a Chinei, în contextul în care deficitul comercial al blocului comunitar cu China a atins anul trecut nivelul record de 305,8 miliarde de euro.

„Considerăm că sporirea accesului companiilor europene pe piaţa chineză, limitarea impactului extern al involuţiei şi reducerea controalelor la export sunt paşi importanţi în această direcţie”, i-a transmis von der Leyen premierului Li Qiang.

Cele două părţi au emis o declaraţie comună privind combaterea modificărilor climatice, reiterându-şi angajamentul faţă de noi planuri de acţiune în acest sens. Aceste planuri sunt menite să stimuleze cooperarea în domenii precum tranziţia energetică, adaptarea, gestionarea şi controlul emisiilor de metan, pieţele de carbon şi tehnologiile ecologice şi cu emisii reduse de carbon.

Xi Jinping, îndemnat să nu mai sprijine războiul purtat de Rusia

La summitul de joi, liderii UE şi-au exprimat, de asemenea, aşteptările ca regimul de la Beijing să descurajeze Kremlinul în războiul său împotriva Ucrainei. „Important este să avem un armistiţiu şi să se desfăşoare discuţii la masa negocierilor, să existe o voinţă reală şi sinceră de a găsi soluţii pentru a pune capăt vărsării de sânge”, a declarat Ursula von der Leyen în cadrul conferinţei de presă.

Un alt subiect abordat a fost controlul Chinei asupra exporturilor de pământuri rare, care afectează piața auto europeană. „Avem nevoie de aprovizionare fiabilă şi sigură cu materii prime esenţiale din China. Recunoaştem eforturile Chinei de a accelera eliberarea licenţelor pentru materiile prime esenţiale şi am convenit să îmbunătăţim mecanismul de aprovizionare pentru export”, a declarat von der Leyen.

Ministerul chinez de Externe a apărat joi politica restricţionării exporturilor de pământurile rare, susținând că este în acord „cu practicile internaţionale”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”