Un asistent medical din judeţul Vrancea a murit din cauza noului coronavirusului. El era lider al Sindicatului Sanitas din Spitalul ”N.N Săveanu” din Vidra, iar Federaţia Sanitas a trimis un mesaj de condoleanţe, scrie News.ro.
"Cu imensă tristeţe aducem un ultim omagiu colegului nostru Ionică Taftă Potop, asistent medical şi lider Sanitas la Spitalul ”N.N.Săveanu” din Vidra, judeţul Vrancea. Ionică este, din nefericire, o nouă victimă a virusului ucigaş. Condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", a scris, duminică, pe pagina de Facebook, Federaţia Sanitas.
Bărbatul a fost confirmat cu COVID-19 şi era internat pe Terapie Intensivă în Spitalul Judeţean Focşani.
Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, de la debutul epidemiei 1343 de persoane s-au infectat cu Sars Cov 2 în Vrancea, dintre care 76 au murit din cauza virusului.
România înregistrează o creştere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19, iar bilanţul deceselor a trecut de 2.000 de persoane.