Un bărbat din Iași cu pensie de handicap de 375 de lei, amendat cu 5.000 de lei. Care e povestea lui

Comentează

Constantin, un bărbat în vârstă de 47 de ani din Iași, cu handicap mental și cu o pensie de boală de 375 de lei, a fost amendat în două zile consecutive, cu 3.000 de lei, respectiv cu 2.000 de lei, pentru că s-ar fi plimbat pe strada pe care locuiește, fără să fi completat declarația pe proprie răspundere. Acesta și-ar putea plăti amenzile într-un an și aproape două luni, dacă nu ar mai mânca nimic în toată perioada asta. Libertatea a vorbit cu bărbatul și îi prezintă povestea.

A săvârșit următoarele

Prima dată l-a amendat Poliția Română pe 12 aprilie, ora 23.30, cu suma de 3.000 de lei.

A săvârșit următoarele: a fost depistat pe str. Păcurari fără a lua măsurile necesare de prevenire a virusului Covid-19, neputându-și justifica prezența în zonă, neavând declarația pe proprie răspundere.

A doua amendă a venit de la Poliția Locală pe 13 aprilie, ora 15.55, suma de 2.000 de lei.

A fost depistat în timp ce circula pe str. Păcurari, fără motiv întemeiat și fără a deține declarație pe propria răspundere.

Str. Păcurari, unde Constantin a fost găsit și amendat de Poliția Locală și de cea Națională, e strada unde bărbatul locuiește.

Acolo sunt mai multe case care aparțin fondului locativ al orașului, în care sunt locuințe sociale. Primarul Iașiului, Mihai Chirică, a început de câțiva ani demolarea acestor imobile de locuințe sociale în care trăiesc oameni cu venituri foarte mici, numindu-le ”pericole sociale”.

A mers să-și ia de mâncare de la magazin

Libertatea a reușit să stea de vorbă cu Constantin. Acesta spune că nu a știut că trebuie să completeze declarația aceea. A ieșit seara să își ia o cafea și l-au oprit polițiștii.

”Era o patrulă de poliție și poliția militară. M-o oprit. Prezentați un buletin. L-am prezentat. Știți că dumneavoastră nu aveți voie de la ora zece pe stradă. Am zis, domnu, îmi cer scuze, nu am știut nimic. Atâta m-am apropiat să îmi iau o cafea.”

Bărbatul locuiește într-o singură cameră, pentru care plătește chirie la stat. Stă acolo din 1995. Nu are televizor sau acces la internet. Are un aparat de radio, la care mai ascultă dimineața Radio România Actualități.

Constantin spune că polițiștii nu i-au vorbit urât. ”Ei au făcut dreptate. O fost greșealea mea, care eu nu am știut.”

A doua zi, când l-au amendat din nou, mergea la Profi să își ia o pâine. Spune că de data asta și-a completat de mână o declarație, dar l-au amendat oricum.

”Am avut declarație, am avut mănuși, am avut și mască. Le-am zis că mă duc să-mi iau ceva de mâncare la marketul Profi. Și mi-a dat amendă nevinovat.”

”Îl văd totdeauna singur”

Povestea amenzilor a fost postată pe Facebook de Nicu Roșu, un antreprenor din Iași care are birou aproape de locuința bărbatului.

”Îl mai văd câteodată în stația de autobuz, aproape de locul unde stă. De fiecare dată îl văd singurel, stă și se uită la oameni”, a povestit pentru Libertatea Nicu Roșu. ”De șase ani de când am sediul acolo, îl văd totdeauna singur. Ce m-a impresionat e că omul ăla nu vorbește cu nimeni.”

Constantin nu are familie. ”Sunt singurel”, spune și bărbatul despre el. ”Eu mai mult stau acasă. Eu nu ies nicăieri. Vorbesc cu vecinii mei, restul nu am unde să mă duc, nicăieri.”

Nicu Roșu se oprise joi să îi dea niște bani pentru Paște. Nu i-a venit să creadă când a auzit că omul a primit amendă.

”Cu amenda asta, eu nu mai am putere, nu mai am putere”, spune Constantin în lacrimi.

”Omul ăsta nici măcar nu a avut de unde să afle de Ordonanța de Urgență”

”Să stea naibii acasă”, au comentat unii la postarea lui Nicu Roșu despre omul amendat.

”Oamenii, foarte mulți, nu înțeleg că nu toți în viața asta am fost la fel de norocoși”, spune Roșu.

”Omul ăsta nici măcar nu a avut de unde să afle de Ordonanța de Urgență.”

Bărbatul amendat primește o sumă lunară de 375 de lei, din care 265 de lei e valoarea indemnizației lunare pentru adult cu handicap accentuat, iar 110 lei reprezintă ”buget personal complementar lunar” pentru adulții cu handicap accentuat.

”Eu cu banii ăștia trebuie să plătesc și chiria la primărie. Până momentan m-am descurcat, îi mulțumesc lui Dumnezeu.”

”Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să fie bine”, spune Constantin. ”Vă doresc un Paște fericit.”

Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
3 oct.
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale