Un medic de 34 de ani din Drăgășani a murit infectat cu Covid, chiar în noaptea de Revelion: „Au încercat toate tratamentele posibile”

Comentează

Dramă în familia unui tânăr medic din Olt care lucra la spitalul din Drăgășani, după ce acesta s-a stins chiar în noaptea dintre ani, infectat cu coronavirus, scrie Adevărul. Florin Onescu avea 34 de ani și colegii lui medici au făcut tot ce s-a putut ca să-l salveze.

E doliu la spitalul din Drăgășani, chiar a pierdut un tânăr medic ce lucra de puțină vreme aici, alături de fratele lui. Florin Onescu ocupa de la 1 decembrie 2020 un post de medic specialist la Radiologie și Imagistică Medicală, după ce lucrase după terminarea facultății la Craiova. Medicul era originar din satul oltean Priseaca.

Înainte de Crăciun a fost acasă la părinţi, au tăiat porcul, apoi s-a întors la Drăgăşani. I-a spus mamei la telefon că a răcit, pentru că transpiră mult. În plus, tot ce gătea avea un gust prea dulce.

Transferat de la Caracal la București, n-a mai putut fi salvat

În scurt timp, simptomele au devenit şi mai evidente, iar starea sa de sănătate s-a înrăutăţit rapid. A lucrat în weekendul următor, însă, luni, familia l-a dus să facă testul şi o examinare de specialitate.

A fost tratat iniţial la Spitalul Municipal Caracal, ulterior fiind transferat la Spitalul Colentina din Bucureşti. A decedat în noaptea dintre ani, vestea morţii sale şocând întreaga comunitate.

Au încercat toate variantele posibile, a fost la Terapie Intensivă, n-a răspuns la niciun tratament, aşa mi-a spus fratele lui, erau foarte apropiaţi.Cristian Jandarmu, prieten și coleg de școală cu medicul decedat

„Am fost colegi de clasă opt ani. Un băiat liniştit. A fost de departe premiantul clasei. Cuminte, deştept. El spunea încă de când ne întreba domnul învăţător ce vrem să ne facem că se face doctor. Toţi spuneam ba doctor, ba poliţist, dar el chiar s-a făcut doctor. La liceu n-am mai fost colegi, el a ajuns la «Radu Greceanu» (un liceu de top din judeţul Olt)”, a povestit Cristian.

Doliu la spitalul din Drăgășani

Colegii de la spitalul din Drăgăşani sunt şocaţi de cele întâmplate. I-au aprins candele în secţia Radiologie în care lucra şi încă nu acceptă că visul lui Florin s-a frânt aşa devreme.

„Nu vă mai spun cum este mama lui, a muncit atât de mult să-i crească, a crescut animale… Şi ei, copiii, au muncit foarte mult, şi-n agricultură, şi unde era nevoie.

La fel ca noi toţi, pe atunci, munceam la câmp, mergeam cu animalele, munceam în gospodărie, mergeam la strâns la fân, unde era nevoie. Trei copii foarte cuminţi şi silitori, liniştiţi, cel mare este inginer, el, mijlociul, doctor, cel mic tot doctor şi el. Cu cel mic mai vorbeam, el mai venea la fotbal. (…)

Am fost la părinţii lui acasă. Mama nu se opreşte din plâns. Tatăl nu se exteriorizează, suferă în tăcere, însă vă daţi seama cât suferă. E o durere mare, de care părinţii nu vor scăpa toată viaţa”, a mai spus Cristian Jandarmu.

Trupul neînsufleţit al tânărului medic va fi adus luni, 4 ianuarie, în localitatea natală. Înmormântarea va fi însă făcută după protocolul specific pacienţilor decedaţi din cauza COVID-19, cu număr limitat de participanţi şi fără ceremonial la domiciliu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!