Un medic de la Spitalul Fundeni din București a amenințat cu pistolul un bărbat în trafic. Polițiștii au găsit mai multe arme în mașina sa. Cum explică gestul

 4 comentarii

Mihai Eftimie, medic la Spitalul Clinic Fundeni, este anchetat după ce a ameninţat cu un pistol tip airsoft un şofer în trafic. El a încercat să fugă de poliţişti, care au descoperit în maşina sa două pistoale airsoft şi un cuţit, a transmis Poliția Capitalei. Medicul a precizat ulterior că „nimic nu justifică gestul, pe care îl regret sincer” și că totul s-a produs „pe fondul unui surmenaj”.

UPDATE ora 17.30: Medicul de la Institutul Clinic Fundeni acuzat că a ameninţat un şofer cu un pistol a susținut că şoferul care l-a reclamat i-a pus viaţa în pericol, dar a adăugat că regretă gestul comis.

„Regret profund escaladarea conflictului din trafic în care am fost implicat în această dimineață în drum spre locul de muncă. Am considerat că șoferul reclamant mi-a pus viața în pericol prin comportamentul său imprudent, schimbând banda de circulație fără semnalizare și efectuând alte șicane în trafic. M-am simțit amenințat și, într-un moment de panică, am ridicat pistolul airsoft, fără a-l îndrepta spre șofer, cu intenția de a preveni alte incidente, nicidecum de a face rău”, a scris Mihai Eftimie pe Facebook.

„Deși nimic nu justifică gestul meu, pe care îl regret sincer, acest eveniment a survenit și pe fondul unui surmenaj. Colegii și pacienții mei pot confirma că nu am lipsit niciodată nemotivat de la muncă și că activitatea mea profesională este impecabilă”, a adăugat el, susținând că „acest incident nu reflectă activitatea mea ca medic și nici standardele morale și profesionale ale Spitalului Fundeni”.

***

Știrea inițială: Secţia 7 Poliţie a fost sesizată miercuri, 3 iulie, de un bărbat care a reclamat că a fost ameninţat cu un pistol pe o stradă din sectorul 2, în urma unui conflict în trafic.

Cei doi s-au șicanat în trafic, iar incidentul s-a petrecut după ce victima a schimbat banda de deplasare, susțin surse din anchetă. După ce l-a amenințat pe șofer, suspectul a intrat în incinta Spitalului Fundeni.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, a fost identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, angajat în cadrul unității respective”, a precizat Poliția Capitalei. Este vorba despre Mihai Eftimie, medic primar la Chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni, iar incidentul a avut loc pe Șoseaua Fudeni, au precizat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

Când poliţiştii i-au cerut medicului să permită controlarea mașinii şi un control corporal, acesta a încercat să fugă. „Ulterior, bărbatul a fost oprit, iar în interiorul maşinii au fost găsite două pistoale de tip airsoft şi un cuțit, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a menționat Poliția Capitalei.

Medicul a fost dus la sediul Secţiei 7 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor.

Ce spune conducerea Spitalului Clinic Fundeni

De cealaltă parte, reprezentanții unității medicale au făcut câteva precizări în legătură cu acest incident.

„Incidentul (conflictul în trafic) s-a produs în afara incintei I.C. Fundeni şi programului de lucru. Acesta a avut loc, din cunoștințele noastre, anterior orei 7.15 AM. Precizăm că activitatea medicală nu a fost afectată, pacienții dumnealui urmându-şi indicaţiile terapeutice conform recomandărilor. Soluţionarea incidentului este de competenţa Poliției”, au transmis reprezentanții spitalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    rubberdukey 03.07.2024, 18:08

    mai nou medicii nu mai sunt falsi sunt direct infractori. sigur e liber, ca nu au prezentat un pericol public, țineți cont de evenimentul din padina unde a fost ucis un om si infractorii sunt acasa

  • Avatar comentarii

    PentruPace 03.07.2024, 18:45

    Pai nu medicii te lasa sa mori daca nu ai bani de spaga ??????? Nu intra la categoria criminali ??!????

  • Avatar comentarii

    seaman651 03.07.2024, 19:35

    Spitalul greseste, medicul pateaza si imaginea spitalului si in plus este greu de crezut ca respectivul infractor are dubla personalitate si se poarta ca un cetatean model in spital si ca un infractor in afara spitalului. In afara de ancheta politiei, medicul trebuie suspendat din functie pana la finalizarea investigatiei, pentru a nu pune in pericol pacientii.

  • Avatar comentarii

    corinaheltianu 04.07.2024, 09:53

    Ar trebui data o lege care sa anuleze permisul de port armă pentru folosirea abuziva și neîntemeiată a armelor.

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
23:35
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
BREAKING NEWS
23:17
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
23:15
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!