Un nou protest al angajaților Guvernului. Salariații au ieșit în stradă în timp ce în Palatul Victoria avea loc ședința Executivului

 2 comentarii

Ședința de joi a Executivului a început joi, la ora 11.00, iar, în același timp, angajați din Aparatul de lucru al Guvernului au declanșat un protest spontan, oprind activitatea și ieșind să protesteze în Piața Victoriei față de nivelul de salarizare, relatează News.ro.

„Angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului declanşează protest spontan cu încetarea activităţii, astăzi, începând cu 11.00, în alveola de pe strada Paris, lateral cu intrarea B a Palatului Victoria”, a anunțat astăzi, 23 mai, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află un proiect de Ordonanță de Urgență cu măsuri privind „salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice”, document care i-a nemulțumit pe unii salariați.

În declarațiile de la începutul ședinței, premierul Marcel Ciolacu a anunțat aprobarea unei majorări salariale „cu 10% în două tranșe, iunie și septembrie, pentru mai multe categorii de salariați din administrația centrală și locală”. Este vorba mai ales despre „angajații din cultură, de la Registrul Comerțului, agențiile de mediu și funcționarii din primăriile sub 20.000 de locuitori”.

Referindu-se, în acest context, la protestele angajaților din Guvern, Ciolacu a vorbit despre unele soluții „pentru structuri de personal mai suple”.

„Am văzut că există nemulțumiri față de această majorare, considerată prea mică. Chiar în Guvern sunt angajați care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1.000 și ceva de euro pe lună. Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament, și în alte zone ale administrației, atât centrale, cât și locale putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple. Din economiile făcute pot fi mărite apoi salariile celor care merită”, a spus premierul.

„Şi ministerele restante trebuie să finalizeze reorganizarea până pe 30 iunie, ca să reducem numărul bugetarilor, cum s-a întâmplat în fiecare lună din acest an”, a adăugat Ciolacu.

Înainte de ședința Executivului, prim-ministrul a declarat, într-o discuție cu jurnaliștii, că dacă angajații din aparatul de lucru al Guvernului vor continua protestele atunci se vor face restructurări.

„Să își dea demisia. Bine ar fi să renunțe și la preaviz”, a spus Ciolacu.

Întrebat de Libertatea ce se va întâmpla dacă totuși greva continuă, premierul a răspuns: „Foarte bine! Atunci fac restructurări”.

Angajații Guvernului au început să protesteze săptămâna trecută, declanșând inițial un protest spontan, apoi o grevă japoneză.

Ei acuză „o politică salarială discriminatorie” față de alte instituții aflate în subordine sau coordonare și nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Muncii de majorare a salariilor cu 10% în două tranșe, cerând o creștere cu 20%.

Foto: facebook.com/FNSARomania

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    TUTUSA 23.05.2024, 15:35

    Veniti sa lucrati la privat pe 2000lei, cu stat peste program fara sa fie platite ore suplimentare. Am fost la AJOFM , unde programul incepe la ora 8, si am asteptat o jumatate de ora, deoarece doamna a mers sa si duca copii la scoala. Altadata era in piata la cumparaturi. La privat nu vezi asa ceva. Daca ai depasit ora de inceput de program , deja ai doua bile negre. De plecat din timpul programului nici nu poate fi vorba. Deci va invitam o saptamana sa lucrati in mediul privat.

  • Avatar comentarii

    K476 23.05.2024, 18:07

    Da, cine are peste 5 ani la stat, sa ia o pauza de alti 5 in privat. Fara zile bonus de vechime, doar 21 de zile de concediu pana la pensie si pe acelasi salriu din 2020-2021. Fara tickete de vacanta. Fara grupe de munca, sa faci orice munca unde lipseste cineva, doar sa mearga treaba.

ALTE ȘTIRI
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
MONDEN
Roxana Hulpe
11:40
Roxana Hulpe, mărturisiri despre soțul Andreei Esca. Ce a spus știrista Pro TV după ce l-a întâlnit la Art Safari
Mirela Retegan alături de Gasca Zurli, pe Calea Victoriei
11:11
Mirela Retegan, spectacol pe Calea Victoriei. Cum a apărut concurenta de la „Asia Express” 2026, alături de Gașca Zurli
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
12:10
Elena Udrea, mărturisiri despre ziua în care a fost arestată în Costa Rica, în urmă cu 8 ani: „Luată de lângă un copil de 13 zile, o fetiță născută prematur”
12:09
Familia lui Gabriel Torje, dată afară din patru locuințe. Detalii neștiute din viața concurentului „Asia Express” 2026
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”