Un român agăța prostituate la Roma și a dat peste soția lui, care tocmai negocia cu un client

Comentează

O familie de tineri români a fost distrusă de o întâmplare neașteptată în Italia, acolo unde soțul, care căuta să se bucure de plăcerile oferite de o prostituată, și-a descoperit soția în timp ce negocia cu alt client, scrie portalul italian de știri Frosinone Web.

Sursa citată relatează povestea unui muncitor italian din Frosinone care a fost condamnat săptămâna trecută la trei ani de închisoare pentru răpirea, rănirea și tâlhărirea unei românce. În spatele poveștii italianului e însă povestea familiei de români, totul întâmplându-se în 2019.

Soțul, care avea 32 de ani, era prieten cu italianul condamnat și într-o seară, după ce au consumat alcool la un bar din Roma, au decis să meargă pe o șosea unde știau că sunt prostituate și să aleagă una ca să se distreze.

Dar chiar în timp ce se afla la locul de activitate al prostituatelor, românul și-a văzut soția intenționând să ademenească un client. Bărbatul înfuriat a târât-o de păr în mașină și a lovit-o cu pumnii și picioarele. Un polițist aflat la fața locului a alertat carabinierii.

Cei doi bărbați au fost identificați și anchetați pentru răpire, rănire și tâlhărie, după ce i-ar fi smuls geanta din mână femeii. În urma acestor fapte, italianul și românul au fost trimiși în judecată.

Dar, înainte de începerea procesului penal, românul și soția sa s-au întors în țară. Și aici a avut loc tragedia. În timpul unei dispute domestice, bărbatul și-a împușcat soția, omorând-o și apoi și-a luat și el viața.

În proces, așadar, a ajuns doar muncitorul italian din Frosinone care a fost condamnat la trei ani de închisoare. Bărbatul a fost apărat de avocații Luigi Tozzi și Marta Campoli și a fost judecat de judecătorul curții din Roma cu procedura prescurtată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
MONDEN
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
Dan Negru
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale