Cazul uluitor a ieșit la iveală, după ce un tânăr a fost fotografiat pe holul spitalului din Mediaș, în timp ce i se administra o perfuzie pe un pat improvizat din mai multe banchete. Imaginea a stârnit ample controverse pe Facebook despre calitatea serviciilor de sănătate din România.
„ Nesimțire totală.Bine că plătim la sănătate de ne doare și, dacă e să ajungem pe mâna lor, dormim pe scaune”, a scris Mariana, după ce a făcut fotografia revoltătoare care s-a răspândit pe rețeaua de socializare
„Rușine să vă fie! Unde este igiena?? Unde sunt condiții pentru un om bolnav??? Vi se pare că e normal așa ceva? Decât așa spital, mai bine în grajd!”, a reacționat un alt tânăr.
Un tânăr a fost internat pe holul spitalului din Mediaș pentru că avea nevoie urgentă de ajutor
Potrivit Novatv.ro, tânărul din imagine are 28 de ani și este din localitatea sibiană Brateiu. Deși suferă de diabet, a fost tratat pe patul improvizat aproape o oră și jumătate.
Conducerea Spitalului Municipal Mediaș susține că bărbatul a ajuns într-o stare de sănătate precară pentru că nu urmează tratamentul zilnic cu insulină de care are nevoie. De aceea, medicii au fost nevoiți să improvizeze, așa că tânărul a fost pus să se întindă pe mai multe banchete pentru a putea primi îngrijiri, până când a fost găsit un pat.
Pacientul a ajuns la spital și în Cluj-Napoca. După externare, a ajuns din nou la unitatea medicală din Mediaș. Medicii susțin că îl cunosc bine pe tânăr deoarece a fost internat, anul trecut, de 34 de ori.
Tânărul este internat și în prezent în cadrul Spitalului Municipal Mediaș și reprezintă un caz social. Din acest motiv, conducerea unității sanitare medieșene a solicitat efectuarea unei anchete sociale prin care acesta ar putea fi instituționalizat într-o instituție de profil.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro