USR îl acuză pe Alexandru Rafila că a dat „pe șest” 21 de milioane de euro pentru consultanță către OMS. Cum răspunde ministrul

Comentează

USR susține într-un comunicat de presă, prin vocea deputatului Emanuel Ungureanu, că ministrul PSD al sănătății a trimis în primăvară, „pe șest, ca hoțul”, un memorandum în urma căruia Guvernul a dat 21 de milioane de euro pentru consultanță către Organizația Mondială a Sănătății, unde Alexandru Rafila a lucrat până în 2021. În replică, ministrul a spus că a respectat directiva UE, care prevede că se recomandă folosirea asistenței oferite de OMS pentru a se îndeplini jaloanele din PNRR.

UPDATE ora 15.10: Ministrul sănătății a transmis, într-un comunicat de presă, că în cadrul PNRR „coordonatorii de reforme și investiții sunt responsabili de îndeplinirea țintelor și jaloanelor aferente” și că se recomandă „utilizarea asistenței tehnice furnizate de organizații și instituții internaționale, respectiv Organizația Mondială a Sănătății, Banca Europeană pentru Investiții și Banca Mondială”.

Alexandru Rafila a adăugat că pentru componenta de asistență tehnică s-a prevăzut un buget total de 50 milioane de euro. „Aceste resurse financiare fac parte din categoria «granturi nerambursabile» acordate României de Uniunea Europeană”, a subliniat demnitarul.

Rafila a mai precizat că Ministerul Sănătății s-a consultat cu organizațiile incluse în PNRR, adică Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiții și Organizația Mondială a Sănătății, iar OMS „și-a asumat integral furnizarea de asistență tehnică pentru implementarea jaloanelor” aferente din cadrul PNRR pentru România”.

După consultări, pentru a se îndeplini jaloanele cerute de UE, o condiție necesară pentru banii europeni, Rafila a trimis Guvernului, conform legii, Memorandumul privind Aprobarea negocierii și semnării contractului pentru asistență tehnică dintre Ministerul Sănătății și OMS, aprobat pe 24 mai 2022, a mai transmis demnitarul.

Totodată, Rafila susține că a făcut o economie, în sensul că bugetul alocat asistenței tehnice de specialitate a fost mai mic decât se preconiza, adică de „21,25 milioane de euro pentru perioada 2022-2026, reprezentând 42% din bugetul total disponibil pentru asistență tehnică”, se mai arată în mesajul ministrului Rafila.

***

Știrea inițială: USR a transmis un comunicat de presă, miercuri, 17 august, în care susține că ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a trimis în luna mai, „în mare secret”, un memorandum în urma căruia Guvernul României a acordat suma de 21 de milioane de euro pentru consultanță către Organizația Mondială a Sănătății, unde Rafila a lucrat până în 2021. Ministrul nu a răspuns solicitării Libertatea de a își spune punctul de vedere, dar a precizat că va trimite un comunicat de presă.

„În luna mai, pe șest, ca hoțul, cel care se visează președintele României, fost șef la OMS, a înaintat un memorandum către Guvernul României prin care a cerut ca OMS să facă consultanță, inclusiv pentru partea de digitalizare din atât de hulitul de către PSD program pe Sănătate numit PNRR. Memorandumul cu OMS a fost semnat, în mare secret, de Guvernul României în luna iunie”, a spus deputatul USR Emanuel Ungureanu, în comunicatul formațiunii conduse de Cătălin Drulă.

Ungureanu susține că problema este „suma uriașă: 21 de milioane de euro”, iar banii, mai afirmă deputatul USR, au fost „direcționați discreționar, pentru asistență tehnică - consultanță -, către organizația unde Alexandru Rafila a avut rol executiv până în anul 2021”.

Potrivit lui Ungureanu, banii pentru consultanță urmează să fie împărțiți astfel:

  • 5,38 milioane de euro pentru digitalizare
  • 14,1 milioane de euro pentru servicii de sănătate și resurse umane
  • 1,7 milioane de euro pentru gestionare fonduri publice din sănătate

Deputatul USR mai susține că mai mulți miniștri din Guvernul Ciucă au semnat „golănia lui Rafila cu OMS”.

Cine din Guvernul României a aprobat golănia lui Rafila cu OMS? În ordinea numerelor de pe tricou, conform semnăturilor de pe memorandum: premierul Nicolae Ciucă, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, și geniul justiției din România, Cătălin Predoiu. Ca primarul a semnat și ministrul de externe, Bogdan Aurescu.Emanuel Ungureanu, într-un comunicat al USR:

„În orice moment, pesedistul Alexandru Rafila poate să renunțe la acest contract de consultanță și banii vor rămâne economii la buget”, a mai spus Ungureanu.

Ungureanu anunță că va sesiza ANI și DNA

Deputatul USR a precizat că va sesiza Agenția Națională de Integritate și DNA referitor la „acest grav conflict de interese în care se află actualul ministru PSD al sănătății”.

Alexandru Rafila a lucrat la OMS din 2014 până în 2018, el fiind reprezentantul României, iar din 2018 până în 2021 a fost membru în Comitetul permanent al Biroului Regional al OMS pentru Europa și membru în boardul executiv al OMS.

Libertatea l-a contactat pe Alexandru Rafila pentru un punct de vedere, însă ministrul PSD a răspuns că va publica un comunicat de presă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”