USR propune înființarea DNA-ului pădurilor și mediului. Proiect de lege depus în Parlament

Comentează

Uniunea Salvați România depune un proiect de lege privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), o instituție pe modelul DIICOT, care să activeze la nivel național și să combată infracțiunile împotriva mediului înconjurător

„Problemele de mediu din România sunt multe și sunt grave, sunt cronice. Știm de ele nu doar din cazurile de infringement deschise de Comisia Europeană, le vedem și le simțim cu toții. Putem vorbi despre probleme în zona forestieră, unde dispar din pădurile României 20 de milioane de metri cubi anual și, dacă ar fi să însumăm prejudiciul, am depăși suma de 1 miliard de euro. Vorbim de probleme pe calitatea aerului și, din păcate, mor 25.000 de români în fiecare an din cauza poluării. Vorbim de probleme pe managementul deșeurilor și știm atât de importurile ilegale de deșeuri, cât și de gropile ecologice care au devenit adevărate bombe ce ne otrăvesc aerul și ne poluează apele și solul. Dacă ne uităm la faptele care stau în spatele acestor probleme, multe dintre ele ridică suspiciuni de grupuri infracționale organizate. Multe dintre ele sunt încadrate ca infracțiuni, dar foarte puține persoane ajung să fie pedepsite și de aceea avem nevoie de structuri specializate”, arată senatorul USR Allen Coliban.

USR vrea înființarea unei noi direcții specializate în cadrul Parchetului General, pe modelul DIICOT, pentru că există o incidență foarte mare a infracțiunilor de mediu.

"După traficul de droguri, traficul de persoane și traficul de arme, pe locul patru în lume se înregistrează infracțiuni care aduc atingere mediului înconjurător, fie că vorbim de poluarea apelor, poluarea solului, fie de tăierea ilegală a pădurilor și braconaj, care a dus chiar la dispariția unor specii. Este esențial să avem o astfel de structură având în vedere și situația cu care ne confruntăm în București și în întreaga țară. Avem nevoie de procurori specializați care să lucreze în echipe mixte alături de specialiști de mediu, angajați ai Gărzilor de Mediu și Poliție”, declară și senatorul USR George Dircă.

„Acestă structură va da un raport anual în fața ministrului Justiției și a Consiliului Superior al Magistraturii în care să spună exact câte cazuri a avut și câte a rezolvat. Acest raport va fi înaintat Parlamentului și vom vedea cu toții care sunt rezultatele”, precizează și deputatul USR Stelian Ion.

Proiectul de lege este inițiat de deputații USR Stelian Ion, Silviu Dehelean și Cornel Zainea și senatorii USR George Dircă, Allen Coliban și Mihai Goțiu.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu va funcționa în cadrul Parchetului General și va fi condusă de un procuror-șef, numit de președintele României la propunerea ministrului Justiției cu avizul CSM. Numărul maxim de posturi este prevăzut astfel: 295 de posturi de procuror, 40 de posturi de specialiști, 270 de posturi pentru personalul auxiliar de specialitate, economic și administrativ, 40 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară și 290 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară ce urmează a fi desemnați în următorii 5 ani (câte 50 pe an).

DIIM va ancheta, printre altele, tăierile ilegale de păduri, depozitările ilegale și traficul de deșeuri, nerespectarea normelor anti-poluare, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.

Vor fi de competența DIIM, indiferent de calitatea persoanei:

a) infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) și (2), art. 107 alin. (1), art. 1071, art. 108 alin. (1), art. 109 alin (1), art. 110 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

b) infracţiunile prevăzute de art. 52 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

c) infracţiunile prevăzute de art. 98, alin (1)-(5), din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare.

d) infracțiunile prevăzute de art. 81 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare.

e) infracţiunile prevăzute de art. 92, alin (1)-(3), art. 93 alin (1) și alin. (2), art. 95 alin (1) și alin. (2), din legea nr. 107/1996 privind Legea Apelor, cu modificările și completările ulterioare.

f) infracţiunile prevăzute de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

g) infracţiunile prevăzute de art. 2 – 8 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

h) infracţiunile prevăzute de art. 42 alin. (1), art. 43, art. 44, art. 45 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare.

i) infracțiunile prevăzute de art. 355 și 356 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
MONDEN
Mădălina Bellariu Ion joacă în filmul austriac „The Train” | sursa foto: PR
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
Elena Udrea
12:10
Elena Udrea, mărturisiri despre ziua în care a fost arestată în Costa Rica, în urmă cu 8 ani: „Luată de lângă un copil de 13 zile, o fetiță născută prematur”
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
12:56
Monica Bîrlădeanu, declarație de dragoste pentru Valeriu Gheorghiță la doi ani de la nuntă: „Te-aș alege din nou și mereu”
12:49
13 marinari, dați dispăruți în Marea Neagră, după ce o navă cu cereale a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă după ce a fost abandonată
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”