VIDEO | Afaceri profitabile de pe urma indemnizațiilor de creștere a copilului. Cum acționa o grupare din Călărași

Comentează

Peste 1,7 milioane de euro a obținut o organizație infracțională cu membri în Călărași, Ilfov și București, după ce au falsificat timp de mai mulți ani acte și a obținut ilegal indemnizații de creștere a copilului. 37 de persoane vor fi audiate în acest dosar, se arată în comunicatul transmis, miercuri, de DIICOT.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut, miercuri, 50 de percheziţii domiciliare în Bucureşti în judeţele Călăraşi şi Ilfov, într-un dosar privind o rețea specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.

Gruparea s-a constituit şi a acţionat în perioada 2017 - 2020, când, prin întocmirea în fals a documentaţiei necesare, a obţinut sume consistente de bani cu titlu de indemnizaţie de creştere a copilului cu vârsta de până la 2 ani.

“Membrii grupării identificau potenţiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinţi sau care urmau să devină părinţi în perioada imediat următoare. Beneficiarii recrutaţi în acest scop erau persoane fără venituri sau cu o situaţie materială precară, care au acceptat să utilizeze documente false, puse la dispoziţie de către membrii grupului, pe baza cărora să obţină indemnizaţii generoase de creştere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani, cu membrii grupului”, se arată în comunicatul transmis de DIICOT.

Cum acționa gruparea

Mai mult, gruparea a deținut mai multe societăţi comerciale de tip fantomă, pe care a făcut angajări fictive, retroactive, documentaţia întocmită atestând, în fals, că beneficiarii au fost angajaţi în aceste societăţi comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii au primit salarii consistente.

Pentru că aceste societăţi comerciale erau înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu se achita, pentru perioada precizată, niciun fel de impozit pe salariu, astfel că acestea au ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat, potrivit DIICOT.

Prejudiciu de 1,7 milioane de euro

Procurorii spun că au existat şi situaţii în care unii beneficiari au refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizaţie membrilor grupării. În aceste cazuri, membrii grupului au apelat la recuperatori sau au făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.

Pentru a evita astfel de situaţii, în cazul unor beneficiari, membrii grupării au reţinut cardurile beneficiarilor şi au retras din bancomate indemnizaţia, de această dată ei fiind cei care, lunar, au înmânat beneficiarilor jumătate din cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 8.273.224 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
7 oct.
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
7 oct.
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
7 oct.
Danemarca acuză Rusia de operațiuni de sabotaj la fabricile sale militare și semnalează o nouă strategie, una mai îndrăzneață
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
TRENDING
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
7 oct.
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
7 oct.
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
7 oct.
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
7 oct.
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
7 oct.
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „antioptimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
7 oct.
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
7 oct.
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
7 oct.
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește