Intrevenție de urgență în Eforie Nord, marți, unde o tânără de 28 de ani din Suceava a fost luată cu ambulanța de pe plajă după ce i s-a făcut rău și a acuzat simptome similare infecției cu noul coronavirus, relaetază publicația din Contanța CTnews.
Scenele au fost filmate azi în jurul prânzului în stațiunea Eforie Nord. Tânăra de 28 de ani din Suceava s-a simțit rău în timp ce se afla pe plajă, iar cei care au sunat după ajutor au fost salvamarii. Potrivit primelor informații, tânăra acuza stări de vomă și lipsa gustului/mirosului, scrie CTnews.
„Colegii s-au deplasat la fața locului cu șenilata și au preluat o femeie în vârstă de 28 de ani, pe care au transportat-o la cort, acolo unde aceasta a fost evaluată medical”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța.
Tânara care este din Suceava prezenta simptome specifice infectării cu COVID-19, astfel că a fost solicitat un echipaj de prim-ajutor care a venit și a transportat-o la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
„Facem mențiunea că salvatorii constănțeni au fost echipați corespunzător pe toată durata misiunii”, au mai transmis reprezentanții ISU „Dobrogea”.