Bârfele sunt „o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19”, a declarat papa Francisc duminică în timpul rugăciunii sale săptămânale “Angelus”, pe care a rostit-o de la o fereastră a Palatului Apostolic aflat în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Liderul de la Vatican i-a îndemnat apoi pe credincioşi să facă un efort pentru a evita bârfele, scrie Thedailybeast.
„Atunci când vedem la un frate sau la o soră o greşeală, un defect, primul lucru pe care îl facem este să mergem să le spunem şi altora despre acel lucru. Şi bârfim”, a declarat Suveranul Pontif, duminică.
De asemenea, el le-a cerut credincioşilor să urmeze învăţăturile Bisericii în domeniul ”îndreptării fraterne” şi să îi corecteze într-o manieră discretă pe cei din jur atunci când aceştia greşesc sau comit fapte rele, potrivit Thedailybeast.
Papa Francisc și-a reluat, miercuri, audiențele generale în public. Aceasta a fost prima întâlnire cu credincioșii, după o pauză de șase luni.
Papa Francisc a fost testat în martie pentru noul coronavirus, după ce și-a anulat o călătorie spirituală de o săptămână din cauza unei răceli, dar testul a ieșit negativ.
Suveranul Pontif s-a îmbolnăvit în perioada în care Italia era grav afectată de coronavirus, ceea ce a generat suspiciuni cu privire la starea lui de sănătate.