Viktor Orban, premierul Ungariei, a dezvăluit că a băut vodcă în onoarea victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, relatează portarul rusesc de știri Gazeta.
Cuprins:
SHORTCODE :: core/quote
La începutul lunii octombrie, Viktor Orban, premierul Ungariei și-a declarat susținerea pentru Donald Trump și a promis că va sărbători cu șampanie un eventual succes al republicanului la scrutinul din 5 noiembrie.
Trump a câștigat alegerile, însă Orban nu s-a putut ține de cuvânt. Când s-a aflat despre victoria republicanului, premierul maghiar era în capitala Kârgâzstanului, Bișkek, astfel că a fost nevoit să schimbe meniul cu băuturi.
„Există tradiții diferite acolo, așa că am băut vodcă în onoarea acestei victorii fantastice”, a spus premierul ungar, în cadrul unei conferințe de presă.
Victoria lui Donald Trump i-ar putea crește influența lui Viktor Orban în UE, premierul maghiar propunându-și să acționeze ca mediator între Washington și Europa.
Acest lucru s-ar alinia cu autonumita „misiune de pace” a lui Orban, care i-a scos din sărite pe liderii Uniunii Europene în iulie, când s-a dus la Moscova și Kiev fără a anunța UE sau NATO. El a încheiat vizitele cu Trump la Mar-a-Lago, după care a spus că republicanul va acționa „ca un intermediar de pace imediat” după ce va câștiga alegerile prezidențiale.
„O victorie atât de necesară pentru lume!”, a scris liderul naționalist maghiar pe X la câteva minute după ce Trump și-a declarat victoria.