Viktor Orban îndeamnă la un armistiţiu în Ucraina. „Ameninţarea unui război mondial nu este o exagerare”, spune premierul ungar

 2 comentarii

Războiul din Ucraina „devine din ce în ce mai brutal”, iar „ameninţarea unui război mondial nu este o exagerare”, a declarat vineri, 31 martie, premierul ungar Viktor Orban, relatează agenția ungară de știri MTI, citată de Agerpres.

Potrivit lui Orban, „se iau din ce în ce mai multe decizii vizând folosirea de arme din ce în ce mai noi şi puternice”, iar „Occidentul furnizează Ucrainei din ce în ce mai multe echipamente moderne”.

Deşi „poate părea extrem de exagerat când unii liderii europeni şi americani spun că dacă totul continuă aşa am putea ajunge la al treilea război mondial, este un pericol realist în acest moment”, a notat premierul ungar, într-un interviu săptămânal.

„Războiul devine din ce în ce mai brutal şi totuşi numărul ţărilor şi liderilor europeni care susţin pacea nu creşte deloc”, a insistat Orban, apreciind totodată că „oamenii din Europa au început să se orienteze către un armistiţiu şi negocieri de pace, în condiţiile în care numărul victimelor creşte”.

Viktor Orban a menţionat că parlamentul ungar pregăteşte o rezoluţie prin care îşi reafirmă poziţia în favoarea păcii şi a unui armistiţiu, precizând că „poziţia Ungariei nu este de a stabili ce fel de tratat de pace să se semneze, ci de a cere un armistiţiu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Gandalf_the_Grey 01.04.2023, 01:10

    Există un animal care este binecunosct și recunoscut prin mirosul extrem de puternic pe care îl poate produce. Nu vorbim de nimic de genul moscat ci de genul dihorat. Și întrebarea mea este dacă, de fiecare dată când mirosul e neplăcut pe-aci asta se datorează poluării standard sau e și vreo contribuție de pe la Magyarorszag preșpărat?

  • Avatar comentarii

    enoonmai 01.04.2023, 09:09

    „Războiul devine din ce în ce mai brutal şi totuşi numărul ţărilor şi liderilor europeni care susţin pacea nu creşte deloc” Prin pace bineinteles ca Orban intelege sa-i lasam pe prietenii lui rusi sa faca ce vor ei. Daca Putler cucereste Ucraina, Orban are o mare sansa sa se lipeasca de Federatia RuZZa.

ALTE ȘTIRI
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
4 oct.
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
05:30
Mașina călăului prizonierilor de război ucraineni a fost aruncată în aer, în Rusia: „Bastoane de cauciuc, țevi de plastic, șocuri electrice”
05:00
Familia tânărului decedat a crezut că e în viață timp de săptămâni, după ce poliția l-a identificat greșit, în Anglia: „Ca și cum am fi trăit două decese”
4 oct.
CE Oltenia a scos la vânzare energie cu livrare în 2027, dar n-a venit nimeni să cumpere
4 oct.
Un angajat dintr-un laborator de cercetare a ciumei din Rusia a murit din cauza unei infecții misterioase
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
4 oct.
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
4 oct.
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
4 oct.
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
4 oct.
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale