Viktor Orban, val de critici la adresa UE: „Acest an este decisiv. Nu vom avea altă opțiune decât să ocupăm Bruxelles-ul”

 3 comentarii

Premierul ungar Viktor Orban a comparat Bruxelles-ul, în discursul său cu ocazia aniversării revoluţiei ungare din 1848, cu un imperiu care limitează „drepturile naţiunilor". „Dacă dorim să păstrăm libertatea şi suveranitatea Ungariei, nu vom avea altă opţiune decât să ocupăm Bruxelles-ul", a spus acesta referindu-se la alegerile europarlamentare din 9 iunie despre care crede că vor aduce o victorie a partidelor suveraniste, relatează agenţiile MTI şi EFE, citate de Agerpres.

În discursul rostit în față a mii de simpatizanţi, premierul conservator ungar a comparat Bruxelles-ul cu un imperiu care „a abandonat oamenii, agricultorii, clasa mijlocie şi companiile", în timp ce limitează „drepturile naţiunilor". Acest imperiu, a continuat Orban, „vrea să ne oblige să participăm la război (în Ucraina), să acceptăm migranţi şi să ne îndoctrineze copiii".

Avertisment pentru UE

„Bruxelles-ul nu este primul imperiu care râvneşte la Ungaria, dar în ultimii 500 de ani toate imperiile de acest fel şi-au dat seama că opresiunea, corupţia sau violenţa (...) nu le duc nicăieri", a spus Orban, evocând imperiile Otoman, Habsburgic, dar şi Uniunea Sovietică. „Noi suntem David pe care Goliat ar face bine să-l evite", a avertizat, insistând că „Ungaria este o ţară suverană şi aşa va continua să fie".

„Bruxelles-ul singur nu va înţelege asta (...), dar noi vom defila spre Bruxelles şi vom aduce noi înşine schimbarea în UE", a susţinut mai departe Orban.

Forţele politice suveraniste vor deveni majoritare în Occident

Victor Orban consideră că, în acest an decisiv, forţele politice suveraniste vor schimba harta politică devenind majoritare în Occident şi vor „restabili viaţa normală", pentru că „europenii se tem că UE le ia libertatea".

„Acest an este decisiv. La finalul anului noi vom fi majoritari în lumea occidentală. Suntem în faţa unei reorientări suveraniste atât în SUA, cât şi în Uniunea Europeană", crede premierul conservator ungar, care a enumerat ţările unde în ultimele luni partidele cu această orientare au câştigat alegerile. Este vorba despre Slovacia, Olanda şi Italia.

De asemenea, a adăugat el, Republica Cehă „se trezeşte", Austria „se pregăteşte" şi ea pentru un succes al conservatorilor, în timp ce în SUA „se răzvrătesc".

„La alegerile din 9 iunie nu te vei putea ascunde”

Premierul ungar a vorbit și despre „şantajul" la adresa Ungariei prin care Comisia Europeană a îngheţat accesul acesteia la fondurile europene pe motivul încălcării statului de drept, deblocând la sfârşitul anului trecut doar aproximativ o treime din aceste fonduri.

„La alegerile (europarlamentare) din 9 iunie nu te vei putea ascunde, va trebui să decizi dacă îţi aperi ţara sau dacă mănânci pâinea altora!", a adăugat Viktor Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    robert720 15.03.2024, 20:28

    Da' mergi, tati, langa amicul Putin, ce-ti trebuie tie UE si NATO!?

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 16.03.2024, 09:25

    omul este paranoic. in italia au castigat suveranistii sau conservatorii insa nu si-au schimbat politica. de ce? pentru ca stiu ca nu ar fi in interesul lor sa o faca. daca vor suveranitate sa nu mai stea cu mana intinsa la bani UE.

  • Avatar comentarii

    nautilus 16.03.2024, 10:25

    Scărbă maximă pt acest fariseu putinist, poreclit òrbeon moghiorö.....dar in unele aspecte are dreptate, din păcate!!!

ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește