Expertiza preliminară a mașinii în care și-a pierdut viața Răzvan Ciobanu arată că acul vitezometrului s-a oprit la 126 de kilometri pe oră atunci când s-au declanşat şi airbag-urile, au declarat, pentru Antena 3, surse judiciare.
Ora impactului nu se poate stabili din cauza computerului dereglat.
Mașina în care a murit designerul Răzvan Ciobanu nu se afla în proprietatea creatorului de modă. Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru Libertatea că autoturismul aparține unei femei care, cel mai probabil, i-o împrumutase.
Trupul neînsuflețit al lui Răzvan Ciobanu a fost depus marți la capela cimitirului Progresul din București. Înmormântarea are loc joi.