Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.

„Judecătoria Mangalia respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei”, au transmis judecătorii.

Vlad Pascu este în arest preventiv din 20 august 2023, la o zi după ce a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri lângă stațiunea 2 Mai, județul Constanța, și i-a omorât pe doi dintre ei, conducând drogat. El a părăsit apoi locul accidentului.

Expertiza a arătat că Vlad Pascu avea peste 100 km/h în momentul accidentului mortal, iar o cameră video a surprins accidentul. Tânărul, care la acel moment avea 19 ani, a fost trimis în judecată în octombrie 2023 atât pentru ucidere din culpă, cât și pentru consum şi trafic de droguri.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Apare o nouă facultate de medicină de stat în România. Studiile vor dura 6 ani, iar locația este surprinzătoare
Știrileprotv.ro
Apare o nouă facultate de medicină de stat în România. Studiile vor dura 6 ani, iar locația este surprinzătoare
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro

Cu cine se distrează Irina Columbeanu prin stațiuni de lux. 30 de poze cu ea la plajă și la plimbare pe Coasta de Azur, Positano și Porto Cervo
Libertateapentrufemei.ro
Cu cine se distrează Irina Columbeanu prin stațiuni de lux. 30 de poze cu ea la plajă și la plimbare pe Coasta de Azur, Positano și Porto Cervo
Soluția ieftină care te scapă pe loc de ploșnițele din casă vara. E compusă din 5 ingrediente, dar puțini români știu de ele, deși le-au mai folosit în locuință
FANATIK.RO

Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!
GSP.RO

Cât l-a costat pe un șofer român cu mașină electrică drumul dus-întors până în Grecia. “Anul trecut, cu o mașină pe motorină, am plătit 1.800 de lei”

Carmen Brumă, ședință foto fără sutien, la 47 de ani! Imaginile fac senzație pe internet! Iubita lui Mircea Badea are o siluetă impecabilă / FOTO
Unica.ro

Alte patru nume votate la FRF, după refuzul lui Gică Hagi! Surpriză: selecţionerul poate veni din Superliga | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Alte patru nume votate la FRF, după refuzul lui Gică Hagi! Surpriză: selecţionerul poate veni din Superliga | EXCLUSIV
"Doamne fereşte!" Bogdan şi Rareş, doi tineri poliţişti, au murit într-un accident înfiorător. BMW-ul lor s-a rupt în două într-un stâlp, la ieşirea din Târgu Lăpuş
Observatornews.ro
"Doamne fereşte!" Bogdan şi Rareş, doi tineri poliţişti, au murit într-un accident înfiorător. BMW-ul lor s-a rupt în două într-un stâlp, la ieşirea din Târgu Lăpuş
Horoscop 3 august 2024. Capricornii au șansa de a face alegeri mai bine informate și mai relaxate, inclusiv cele legate de starea de sănătate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI