Vouchere sociale 2022. Vestea așteptată de milioanele de beneficiari care încă nu le-au primit

Comentează

Toate voucherele sociale de 250 de lei vor fi emise până la finalul săptămânii viitoare, susține Ministerul Investițiilor Europene.

Peste două milioane de vouchere sociale (carduri) pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise până miercuri, urmând ca, până la finalul săptămânii următoare, să fie finalizată emiterea tuturor cardurilor, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), relatează Agerpres.

„Până în prezent, au fost emise peste două milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare, toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin", se arată în comunicatul MIPE.

Voucherele sociale se încarcă o dată la două luni

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în care sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Cum pot afla beneficiarii ce valoare mai au pe vouchere

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii, beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

„Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distribuirii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri", a declarat Marcel Boloş, potrivit comunicatului citat.

Cine primește vouchere sociale în 2022

Voucherele sociale sunt acordate pensionarilor din sistemul public de pensii, pensionarilor aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei; persoanelor încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei; familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiilor monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiilor care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanelor fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
09:56
„Eram în închisoare”: un angajat dat afară după ce a lipsit mai multe săptămâni de la serviciu a contestat concedierea în instanță. Decizia luată de judecător
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!