Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în următoarele două săptămâni, apoi temperaturile se vor apropia de cele specifice datei din calendar, se arată în prognoza meteo pentru intervalul 29 aprilie - 25 mai 2025, emisă marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Cuprins:
În ce privește precipitațiile, acestea vor fi lipsi în prima săptămână din interval, apoi vor fi abundente, după care din nou nu va mai ploua, potrivit prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și la munte.
Ploile vor lipsi la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Ploile vor fi abundente în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.