Inna - știri și informații personale
Elena Alexandra Apostoleanu, cunoscută sub numele de scenă Inna, este o cântăreață e muzică pop, dance și house, unul din artiștii români cu cel mai mare succes și pe plan internațional.
Născută în Mangalia, a urmat cursurile universității Ovidius în Constanța, unde a absolvit Facultatea de Științe Politice. Debutul în muzică a fost în anul 2006, cu piesa „Hot”, o colaborare cu trupa Play&Win. Colaborarea a fost una de succes, propulsând-o pe artistă pe primul loc în topurile muzicale românești.
Albumul său de debut, „Hot”, a fost lansat în 2009, piesele ajungând și în topurile muzicale din Europa. Succesul albumului a atras atenția casei de discuri Ultra Records din SUA, iar melodiile artistei au ajuns și în SUA, Canada și Regatul Unit.
Au urmat alte cinci albume lansate în perioada 2011-2019 care au consolidat cariera artistei în România și pe plan extern. În 2011, jurnalistul Paul Lester de la The Guardian a numit-o pe Inna „cel mai bun produs muzical de export al României”.
În 2016, Inna se alătură ca jurat-antrenor la Vocea României Junior, alături de Andra și Marius Moga. În 2020, a fost anunțată unul din cei patru „detectivi” de la Masked Singer România, alături de Horia Brenciu, Codin Maticiuc și Ana Morodan.
În august 2020, artista a confirmat că are o relație cu rapper-ul Deliric.
Citește ultimele știri despre Inna.