Candidata democrată deja a organizat o petrecere pentru a sărbători „Noaptea alegerilor”, în New York, ce va fi însoțit de un show spectaculos de artificii, ce vor fi lansate la doar 30 de minute după ce se vor închide urnele.
Departamentul de pompieri și poliția din New York au fost deja anunțați d eplanurile lui Hillary de a lasna un spectacol pirotehnic, ce va fi lansat de pe o barjă de pe râul Hudson, marți noaptea, lângă Manhattans Javits Center.
New York Post susține că focurile de artificii vor dura două minute și va începe la ora locală 21.30, la doar 30 de minute după ce s-au închis urnele din New York și cu ore buna înainte ca buletinele de vot finale să fie depuse pe coasta de Vest a SUA.
Și partenerul lui Hillary din lupta pentru președinția SUA, senatorul de Vurginia, Tim Kaine se va afla de asemenea, alături de aceasta în New York.
Candidata democrată conduce încă în sondaje, după ce aceasta a scăzut semnificativ, săptămâna trecută, când FBI a anunțat că redeschide ancheta e-mailurilor date de Hillary, de pe un cont privat, în perioada când era secretar de stat. Acest lucru l-a ajutat pe trump să se apropie de Hillary și să recupereze din avansul pe care îl avea aceasta, scrutinul devenind extrem de strâns.
Cu toate acestea, se pare că și candidatul republican, Donald Trump, va aștepta rezultatele alegerilor tot în new York, ca și Hillary, potrivit New York Post.
Citește și: Alegeri SUA | Wikileaks: Administrația Obama a încercat să blocheze ancheta emailurilor lui Hillary Clinton
Președintele este ales prin vot indirect
Statele Unite își aleg un nou președinte pe 8 noiembrie. La Casa Albă ar putea să vină prima femeie preşedinte, Hillary Clinton, sau un om din afara sistemului politic, remarcat mai mult pentru declaraţii controversate, miliardarul excentric Donald Trump, urmând ca unul dintre ei să devină cel de-al 45-lea președinte al SUA.
Liderul de la Casa Albă este ales prin vot indirect, guvernat de o serie de legi federale și legi statale. Este vorba de un sistem de vot vechi de 200 de ani, în care poporul alege nişte electori, iar aceştia votează preşedintele. Astfel, cetăţenii care merg la vot, nu-i votează pe Donald Trump sau pe Hillary Clinton, ci un număr de electori, la nivelul fiecărui stat, iar ei mai departe aleg preşedintele și vicepreședintele.
Cum se votează în SUA?
Fiecare dintre cele 50 de state are propriile reglementări privind alegerile și procedurile electorale, deci. fiecare stat decide cum se voteaza. Sunt state în care exista „early voting” (votul anticipat), ceea ce înseamnă că urnele se deschid cu câteva săptamâni înainte de alegeri, unde mulți americani și-au exercitat deja dreptul de vot, printre care și actualul președinte Barack Obama. Voturile nu sunt numărate însă decât în ziua oficială a alegerilor. Obama a fost primul președinte care a făcut uz de acest drept, în 2012. În alte state este acceptat votul electronic, unde alegătorii pot vota pe calculator, online, iar în altele exită votul traditional, unde americanii merg în ziua alegerile la secțiile de votare pentru a-și exprima opțiunea.
Citește și: Alegeri SUA | Cum decurge ziua alegerilor. La ce oră este cunoscut numele viitorului președinte al SUA
Mandatul prezidențial începe pe 20 ianuarie, anul următor
După ce a fost ales președintele la alegerile de pe 8 noiembrie, mandatul prezidențial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie. Președintele își începe obligațiile oficiale cu o ceremonie inaugurală, ținută în mod tradițional pe treptele Capitoliului Statelor Unite, care este sediul Congresului, depunând jurământul în public, ceremonie condusă în mod tradițional de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite.