Femeia, care este stabilită în California, și-a făcut aproape 20 de operații ca să-și sculpteze trupul. Și-a scos șase coaste pentru a avea o talie incredibil de mică, și-a făcut patru implanturi cu silicon, labioplastie, blefaroplastii, a suferit o intervenție chirurgicală pentru ridicarea fundului, rinoplastie, și-a injectat obrajii, iar în iunie și-a făcut implant permanent în ochi pentru a schimba culoarea acestora.

Model Has SIX RIBS Removed In World's Smallest Waist Bid

Ea a mers până în India și a dat 6.000 de dolari ca să-și schimbe culoarea ochiilor din albastru în verde deschis. Însă, aceasta a recunoscut, zilele trecute, în cadrul unei emisiuni că obsesia ei pentru operațiile estetice  i-a ruinat viața amoroasă. Acestea îi țin viața ocupată și nu reușește să-și facă nici un iubit.

Custom-eyes: Pixee Fox Has Permanent ‘Cartoon’ Eyes Fitted For $6,000

De aceeași părere este și Justin Jedlica, un american de 35 de ani, care a aruncat peste 370.000 de dolari să arate impecabil, precum păpușa Barbie Ken. Acesta susține că lui operațiile i-au distrus căsătoria de trei ani. Justin și Pixee spun că deși folosesc aplicații pentru întâlniri, nu au reușit să găsească pe nimeni special sau care să le înțeleagă obsesia.

‚ÄeHuman Ken Doll‚Äô Justin Jedlica seeks more Plastic Surgery

Foto: Northfoto

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Știrileprotv.ro
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Comuna din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Aici sunt cei mai longevivi oameni din țara noastră
FANATIK.RO

„Ești și frumoasă, și bogată. Și ai și mașină de la Țiriac”. Mihaela Cambei a spus ce a făcut cu automobilul primit cadou
GSP.RO

Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic

Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Observatornews.ro
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI