Curtea de Apel Alba Iulia a judecat apelul în dosarul în care liderul MISA, Gregorian Bivolaru, solicită redeschiderea procesului în urma căruia a fost condamnat pentru act sexual cu un minor, iar la ultimul termen magistraţii au stabilit că vor da pronunţarea în acest caz în 8 martie.

Ultimul termen în acest dosar a avut loc în 22 februarie, când magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au audiat şi unele dintre femeile considerate părţi vătămate în acest dosar.

La acea dată, una dintre fetele considerate de către procurori victimă a lui Bivolaru, Mădălina Dumitru, a fost audiată şi a spus cu ochii în lacrimi că de 13 ani este, de fapt, o victimă a procurorilor, adăugând că anchetatorii i-ar fi distrus imaginea şi viaţa.

La rândul său, Gregorian Bivolaru a spus că se află într-o situaţie ”tragică” şi şi-a comparat situaţia cu cea a lui Iisus Hristos care şi el ar fi fost ”criticat pe nedrept”.

Liderul MISA a adăugat că două instanţe l-au declarat nevinovat, explicând că victima sa, Mădălina Dumitru, ar fi fost bătută şi şantajată de anchetatori să dea declaraţiile împotriva sa.

n iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare, judecat pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori, după ce a fost achitat de două instanţe inferioare.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Gregorian Bivolaru, acuzații de perversiuni sexuale cu minore

Bivolaru a fost arestat în martie 2004, fiind acuzat că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru. Liderul MISA s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea asupra cei din calitatea sa de profesor de yoga.

La 1 aprilie 2004, Bivolaru a fost eliberat din arest după ce magistrații Curții de Apel Bucureşti a constatat că mandatul a fost emis de o instanță necompetentă.

Potrivit anchetatorilor, Gregorian Bivolaru ar fi practicat, în perioada 2002-2004, acte cu caracter obscen, în mod repetat, faţă de Mădălina Dumitru, care atunci era minoră.

În perioada ianuarie-noiembrie 2000, dar şi în aprilie 2003, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore, după ce s-ar fi foosit de calitățile sale de profesor de yoga și mentor spiritual.

În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Incredibil! Câți bani câștiga Elena Lasconi când lucra la PRO TV: "Câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună". Ce salariu are ca primar
Viva.ro
Incredibil! Câți bani câștiga Elena Lasconi când lucra la PRO TV: "Câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună". Ce salariu are ca primar
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Locul din România care te transportă într-o lume de basm. Iarna durează șase luni pe an, iar peisajele îți taie răsuflarea
FANATIK.RO
Locul din România care te transportă într-o lume de basm. Iarna durează șase luni pe an, iar peisajele îți taie răsuflarea
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI