Cutremur cu magnitudinea de 6,4 în Iran. Cel puțin 210 oameni au fost răniți în urma seismului

Comentează

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a avut loc duminică în vestul Iranului, conform Institutului iranian de Geofizică. 210 de persoane au fost rănite în urma seismului, au precizat autoritățile locale.

Epicentrul seismului a fost localizat la 17 km sud-vest de oraşul Sar-e Pol-e Zahab, la 7 km adâncime, au precizat seismologii. Situată la granița cu Irakul, această regiune din vestul Iranului a fost afectată de mai multe cutremure în ultimii ani.

Cel puţin 210 persoane au fost rănite la Sar-e Pol-e Zahab şi în oraşul vecin Gilan-e Gharb, a anunţat guvernatorul Kermanshah, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Nu avem informaţii privind moartea unor oameni în acest stadiu, situaţia pare a fi sub control", a spus oficialul iranian, care a explicat că au existat întreruperi ale alimentării cu electricitate şi cu apă în cele două oraşe.

"Oamenii s-au panicat şi au fugit din case" și din acest motiv au fost răniți, a precizat şeful serviciilor de urgenţă la televiziunea iraniană de stat.

Potrivit autorităților, numărul răniților ar putea crește pe măsură ce echipele de salvatori continuă să facă bilanțul seismului. Din primele informații,  nicio clădire şi nicio infrastructură nu au fost avariate în urma seismului.

Nu mai puțin de șapte replici de mai mică amploare au fost înregistrate într-o oră după producerea cutremurului de 6,4 grade, a precizat Institutul de geofizică.

Un responsabil al Crucii Roșii iraniene a afirmat că seismul a afectat zonele care tocmai fuseseră reconstruite după un cutremur puternic ce a avut loc anul trecut, în aceeași perioadă.

În noiembrie 2017, un seism devastator cu magnitudinea 7,3 s-a soldat cu 620 de morţi şi peste 12.000 de răniţi în provincia iraniană Kermanshah, precum şi cu opt morţi în Irak. De asemenea, 30.000 de case au fost avariate.

Ultimul cutremur care a lovit vestul Iranului a avut loc în august 2018, având o magnitudine evaluată la 6 de Institutul american de geofizică (USGS). Două persoane au murit atunci şi 255 au fost rănite.

Potrivit sursei citate, Iranul se află pe două importante plăci tectonice şi activităţile seismice sunt frecvente aici.

Citește și Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
MONDEN
Mirela Retegan alături de Gasca Zurli, pe Calea Victoriei
11:11
Mirela Retegan, spectacol pe Calea Victoriei. Cum a apărut concurenta de la „Asia Express” 2026, alături de Gașca Zurli
Raul Popa despre Insula iubirii
11:03
Este „Insula Iubirii” regizată? Raul Popa, fostă ispită în trei sezoane, explică ce se întâmplă în spatele camerelor
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
11:40
Roxana Hulpe, mărturisiri despre soțul Andreei Esca. Ce a spus știrista Pro TV după ce l-a întâlnit la Art Safari
11:33
Turnul de 20 de metri proiectat de Blue Origin pentru Lună: cum va alimenta cu energie viitoarea bază lunară NASA
11:25
WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Horoscop 14 aprilie 2017
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale