Casa Regală a solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru înmormântare, solicitare la care au primit un răspuns favorabil. Oficialii MAPN au spus că vor desfășura efective de militari din unități specializate.
”Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că, pentru desfășurarea corespunzătoare a ceremoniilor funerare organizate la încetarea din viață a Majestății Sale Regina Ana a României, Ministerul Apărării Naționale va asigura, în acord cu dorințele transmise de Casa Regală, potrivit reglementărilor în vigoare, efective de militari din unități specializate.Militarii Armatei României vor fi prezenţi în garnizoanele București, Sinaia și Curtea de Argeș. Aşa cum a anunţat Casa Regală, trupul neînsufşleţit al Majestăţii Sale Regina Ana va fi depus la Castelul Peleş, din Sinaia, apoi la Palatul Regal, din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, acolo unde soţia Regelui Mihai îşi va dormi somnul de veci, la Catedrala Episcopală, ridicată lângă Mănăstirea Curtea de Argeş..”Ministrul apărării naționale și conducerea Ministerului exprimă pe această cale sincere condoleanțe Familiei Regale”, se arată într-un comunicat al MApN.
Cu toate acestea, Regina Ana nu va beneficia de funeralii naționale din cauză că aceasta nu a fost decorată cu vreun ordin de nici un președinte al României, de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis. Totuși, Regina Ana ar putea avea parte de funeralii naționale doar dacă, până pe 13 august, ziua când va fi înmormântată, Iohannis îi va decerna post mortem o distincție națională.
Slujba de înmormântare a Anei de România va avea loc sâmbătă, 13 august 2016, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei va ajunge în țară pe 9 august.
De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest timp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:
– Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.
– Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.
Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces.
Joi, 11 august 2016 și vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro