Numele celor doi au fost pomenite de generalul Petre Trandafir în discuțiile sale cu unul dintre subalterni, devenit între timp colaboratorul anchetatorilor militari de la DNA.
În camera unui hotel din Focșani, în mai 2009, numele celor doi au fost scrise de Petre Trandafir pe bilețele și arătate subalternului său, care avea rolul de mesager între general și alți opt subalterni ai săi, arestați preventiv pentru fapte de corupție privind fraudarea unui concurs de angajare din 2007.
Preambul
Procurorii DNA Militar i-au trimis în judecată, în iulie 2009, pentru fapte de corupție, pe generalul Petre Trandafir, contraamiralul Mircea Rusmănică și alți aproape 20 de subalterni ai acestora, pentru fapte de abuz în serviciu privind falsuri comise în cazul a peste 200 de aplicanți pentru posturi la ISU Dobrogea.
Mai precis, în mod orchestrat, peste 300 de lucrări ar fi fost falsificate pentru tot atâtea persoane, care făceau parte dintr-o listă perfectată de Petre Trandafir și dată șefilor comisiei de examinare.
Ancheta a durat aproape doi ani de zile, iar plaja probatorie a cuprins, între altele, denunțuri, interceptări, înregistrări ambientale, filmări video și filmări cu camera ascunsă.
Una dintre filmările cu o cameră ascunsă într-un nasture de la cămașă ar arăta un bilețel pe care ar fi scrise numele lui Mircea Băsescu și un alt bilețel pe care ar fi scris numele lui Mircea Geoană.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c78f756e682c83e3ec12d012a6c60286.jpg)
Biletul „câștigător”
Volumul de urmărire penală în care s-ar afla foto-planșele acestei filmări, precum și suportul optic pe care este înregistrat videoclipul misiunii colaboratorului DNA se află la instanța supremă, într-un dosar secretizat.
Surse judiciare povestesc, pentru Libertatea.ro, cele petrecute la hotelul Dana 1 din Focșani, în 19 mai 2009, unde Petre Trandafir se afla cazat. Pentru a putea discuta pe-ndelete cu subalternul său, căpitanul Marian Popa, generalul l-a chemat la Focșani. În acest fel, spune sursa citată, gradatul a încercat să asigure conspirativitatea discuțiilor cu iz penal.
Discuțiile priveau metodele și persoanele prin care Trandafir promitea că va încerca să-i scape de dosarul penal, în care fuseseră deja arestați preventiv opt dintre cei care l-au ajutat pe militar să falsifice peste 300 de lucrări.
„Calea 1” și „Calea 2” erau exprimările generalului când subalternul amintea apăsat că sunt oameni la pușcărie din cauza sa. Trandafir îl liniștea pe bărbat explicându-i că sunt două persoane „sus-puse” la care are acces pentru stoparea anchetei DNA militar.
„Popa s-a poziționat în rol de mesager între cei opt pe care îi aveam arestați și generalul Trandafir. El a avut sarcina de a-i spune acestuia că cei din închisoare așteaptă răspunsul său pentru intervenții concrete. În acest context, Trandafir i-a spus că merge pe două căi: ”Calea 1 și calea 2”. La Calea 1 a scris pe bilețel numele Mircea Geoană, iar la calea 2, pe bilețelul aferent era scris Mircea Băsescu”, povestește sursa citată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8d6d062c830cc3fc15adb191924b4e60.jpg)
Mica scenetă a colaboratorului
„După arătarea bilețelelor către denunțător, acesta din urmă a improvizat o scenetă, care să-i permită, fără riscul de a se deconspira, să ridice bilețele de așa manieră în fața camerei astfel încât să se înregistreze video cele notate de generalul Trandafir pe bilețele. El s-a văitat că nu are ochelarii la el, că lumina în cameră este slabă și că ridică bilețelele mai aproape de ochi, el practic poziționându-le exact în fața camerei din nasturele de la cămașă”, a explicat sursa menționată.
Potrivit acestei surse, generalul Trandafir era temător, avea momente când vorbea în șoaptă, în speranța ca cele spuse de el să nu fie auzite de tehnica de înregistrare și a apelat și la o metodă folosită de mulți alți clienți ai procurorilor, pentru perturbarea înregistrărilor audio.
Șoaptele lui Trandafir
„Între timp, Petre Trandafir i-a spus lui Popa Marian că nu le pronunță numele celor doi pentru că «și pereții au urechi», fiindu-i teamă să nu fie înregistrat. Pentru a-și asigura o și mai bună protecție, Petre Trandafir a deschis ușa de la baie și a dat drumul la apa de la chiuvetă și cadă la volum mare, în speranța că zgomotul făcut de apă va împiedica eventuala tehnică montată să înregistreze cu acuratețe discuțiile”, a mai povestit sursa citată, din culisele dosarului ISU Dobrogea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ced1fbe9541fceb188fe48b169051f29.jpg)
Referitor la cele două nume, mai spune sursa Libertatea.ro, „Petre Trandafir i-a explicat în șoaptă, aproape de ureche, lui Marian Popa că trebuie să transmită celor din arest că a încercat să intervină prin cele două nume pe parcursul urmăririi penale, dar că nu poate corupe procurorul și că la parchet nu se poate face nimic pentru ajutarea lor, însă a transmis că i s-a spus că intervenția se va face la instanță după trimiterea în judecată”, mai spun sursele citate.
Procesul verbal de la dosar
Deși numele lui Mircea Băsescu sau Mircea Geoană nu figurează în volumele publice ale dosarului de urmărire existent la instanța supremă, un proces-verbal de redare indirectă a activităților din 19 mai 2009 dintre Petre Trandafir și Marian Popa confirmă integral cele prezentate de sursele citate.
Astfel, ofițerii care au montat tehnica de înregistrare audio-video pe cămașa colaboratorului notează, în procesul verbal, amănuntele operațiunii de la Dana 1, Focșani.
„Am procedat, în municipiul Focșani, la instalarea de mijloace tehnice de înregistrare audio-video pe corpul lui Marian Popa, pentru înregistrarea dialogului cu Petre Trandafir. Popa Marian i-a spus lui Petre Trandafir că a venit în numele colegilor care sunt arestați, pentru a cere ajutor privitor la situația lor.
Petre Trandafir a spus că, dacă nu era vorba de el (fostul său subaltern, Marian Popa – n.r.), nu discuta cu nimeni… În acest sens, Petre Trandafir a răspuns că el este alături de cei din dosar și că tot timpul a încercat să-i ajute. A mai spus că, atunci când a dat declarații la procuror, a încercat să-i ajute pe cei implicați (prin depoziția sa) …
Popa Marian i-a solicitat lui Petre Trandafir să apeleze la persoane sus-puse, pe care acesta le-ar cunoaște pentru rezolvarea situației. Petre Trandafir a afirmat că el vorbit cu «doamna Geoană» care este șefa sa la Crucea Roșie, de la care are speranța că îi poate ajuta”, se arată în raportul ofițerilor operativi către procurorul care a instrumentat dosarul.
Înregistrarea ambientală aferentă acestui proces-verbal nu se află în volumele de urmărire penală publice existente în arhiva instanței supreme, cel mai probabil putând să fie atașată volumului 17 al dosarului de urmărire penală, înregistrat la Biroul de Documente Secrete (BDS) al ICCJ.
Discursul paralel
Potrivit ofițerilor, Petre Trandafir se comporta ca un veritabil ventriloc, adaptat situației. În timp ce verbal îi dădea răspunsuri inofensive colaboratorului său, nota pe foaie detaliile planului său de intervenție la persoanele nominalizate tot pe bilețele de hârtie.
„Facem precizarea că, pe tot parcursul discuției, Trandafir Petre, concomitent cu replicile neutre pe care le rostea, cel în cauză nota răspunsurile la întrebările puse de către denunțător pe foi de hârtie pe care le înmâna spre citire acestuia, înscrisuri care după citire, le recupera”, se arată în procesul verbal al operațiunii din 19 mai 2009.
Supărarea judecătorului
Sursele citate precizează, pentru Libertatea.ro, că generalul Trandafir a admis în fața instanței de judecată că a pomenit de numele celor doi, dar că aceste referiri s-au făcut doar pentru a-l liniști pe subalternul „surescitat”.
„…Este real că la data de 19 mai, când ulterior am înțeles că discuția despre care voi face referire a fost înregistrată de organele de urmărire penală, m-am întâlnit, în camera unde eram cazat la hotelul Dana din Focșani, cu căpitanul Popa Marian – fost ofițer corector în aceeași comisie -, pe care am încercat doar să îl liniștesc, întrucât el era într-o stare de surescitare maximă, fără a-i face vreun semn în sensul de «a-și ține gura», fără a-i scrie pe bilețelele pe care să i le prezint alt solicitări, ci doar chestionându-l dacă eu personal am dispus prin ordin fraudarea concursului, iar el a răspuns că nu am dat un atare ordin.
Profitând de faptul că am activat în funcția de comandă indicată la Constanța, respectiv de 4 ani în municipiul Constanța, este real că am făcut o trimitere la numele de Mircea Băsescu (fratele președintelui României), cât și la soția președintelui uneia dintre camerele parlamentare, președinta fundației Crucea Roșie Română, doamna Geoană, dar fără a face cunoscut interlocutorului că persoanele nominalizate vor interveni în actul de justiție pentru a-i apăra pe ceilalți ofițeri corectori, unii arestați deja în cauză”, s-a scuzat, în 1 iunie 2009, militarul în fața judecătorului care a dezbătut arestarea sa preventivă.
În contextul în care magistratul DNA Militar prezent la acea ședință de judecată a indicat că se punea problema intervenției la judecători ai Tribunalului Militar București, magistratul ICCJ i-a cerut atunci imperativ lui Trandafir să divulge numele celor care ar fi format rețeaua de influență ai celor notați pe bilețele.
De ce Geoană?
Sursele Libertatea.ro arată că generalul Petre Trandafir ar fi fost prieten cu tatăl lui Mircea Geoană, generalul Ioan Geoană, în contextul în care acesta din urmă a lucrat o bună perioadă din carieră ca șef al pompierilor și de asemenea colaborator al Mihaelei Geoană la Organizația Crucea Roșie Română.
Potrivit surselor citate, întâlnirea de la Focșani a generalului cu colaboratorul DNA a avut loc în contextul în care Trandafir s-ar fi aflat acolo la o adunare a organizației conduse de Mihaela Geoană.
Opt judecători au văzut abuzul în serviciu
Completul de trei judecători al ICCJ, la fel ca și cel format din cinci magistrați, de la aceeași instanță, care au judecat pe rând acest caz, la fond și în faza recursului, au stabilit prin deciziile lor că generalul Trandafir, eșaloanele superioare, precum și ceilalți angajați cu statut de funcționar au săvârșit fapta de abuz în serviciu derivată din faptele de fals, uz de fals și instigare la fals.
Astfel, în mai 2012, primii judecători au stabilit o pedeapsă cu excutare de trei ani și jumătate pentru Petre Trandafir, cea mai mare pedeapsă din cele contopite fiind atrasă de fapta de corupție prevăzută de articolul 13 indice 2 din Legea 78/2000.
Decizia judecătorilor de la fondul procesului a fost confirmată de cei cinci judecători de la aceeași instanță care au tranșat definitiv recursurile celor condamnați, dar și latura civilă a cazului.
UPDATE: Conducerea DNA este cercetată de Inspecţia Judiciară, pentru posibile abateri disciplinare
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_dc04e4043bfe24aab7dd9c781fc010ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_090a6951fc8d772aab079c6e1050bb71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b726153d7ef627fa9acf6d44dfc8f812.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_59532ce81d16269496da1c8b6b256998.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4a48deab6507a4b1bb9f9aac1a26f82d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8cfd7f0fc83ab1c1b9af426be21f8926.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7ea4dda6f34696d2f8b3eedbe490133.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0c5e70aae15f507e692e9c4290a30404.jpg)