Cu trei ani în urmă izbucnea în nordul Irak-ului o ciudată ofensivă a unei grupări islamiste care în scurt timp a cucerit o parte importantă a ţării, fără să întâmpine vreo rezistenţă serioasă, spre stupoarea opiniei publice mondiale! Ulterior acestă grupare islamistă numită ISIS a ocupat teritorii importante din Siria şi au ameninţat că vor crea un Califat care va ocupa şi Europa. Pe harta acestor ciudați, ”România musulmană” este parte din regiune ”Orobpa” a califatului.

Întregul Occident, inclusiv Statele Unite, la care s-au coalizat împotriva ISIS – coaliție la care s-a alăturat apoi și Rusia – fără să îi poată clinti pe islamiști din locurile pe care le ocupaseră. În acest timp, statele vestice au început să înarmeze miliţiile kurde, care să poată lupta eficient împotriva ISIS. Atunci a intervenit Turcia, enervată că sunt înarmaţi kurzii! De ce?

Populaţia kurdă, cifrată la aproxiamtiv 20 de milioane de persoane, este răspândită pe teritoriile mai multor ţări, cele mai importante comunităţi fiind, în ordine descrescătoare, cele din Turcia, Siria, Irak şi Iran. Kurzii vor să-şi refacă ţara, adică Kurdistanul, desfiinţat în 1834 de Imperiul Otoman. Cu toate răscolalele de până acum, kurzii nu au reuşit să îşi reînființeze statul, prin ruperea unor teritorii din țările ai căror cetățeni sunt acum. Dar a venit momentul ISIS, iar speranţa le-a fost reaprinsă cu ajutorul armamentului primit de la americani, germani, francezi etc. Prima vizată de kurzi este chiar Turcia, adică cel mai important stat NATO la Marea Neagră! Acesta a și fost motivul pentru care turcii au bombardat mai mult pozițiile kurde, decât cele ale ISIS…

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

În anul 2014, Qais al-Khazali, lider ai unei miliţii din Irak spunea despre occidentali: „Nu vor să termine cu Statul Islamic. Vor să se folosească de islamişti ca să-şi promoveze proiectele pentru Irak şi pentru regiune. Obiectivul american în Irak este reîmpărţirea regiunii”.

Turkey-F16-jet-fighter

În acest moment, țările din jurul Mării Negre poartă conflicte armate, într-o formă sau alta, mai puțin România și Bulgaria. Tot acest joc militar are drept scop, spun analiștii militari, reîmpărțirea sferelor de influență în acestă zonă deosebit de bogată în resurse energetice. Iar ultimul conflict a izbucnit chiar în cea mai importantă putere NATO de pe malul Mării Negre: Turcia.

13233013_1016099358426198_1813542915456334655_n

Silviu Crăescu

Acțiunea complexă convine statelor vecine și cred că și marilor puteri…. În viitor e posibil să avem două Turcii. Kurzii vor profita de pe urma instabilității Turciei. E șansa lor. De asemenea, constituția acestei țări permite armatei intervenția pentru garantarea unui stat laic în Turcia. Iars ituația este departe de a fi sub control în statul turc! În acest context, cred că sunt ultimele trei luni de pace la Marea Neagră”, ne-a spus economistul Silviu Crăescu, consultant politic și de securitate, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2014.

Decizia luată de Ministerul Culturii după ancheta Libertatea privind biletele revândute de la Castelul Peleș: „Vom înainta raportul către organele judiciare”
Recomandări
Decizia luată de Ministerul Culturii după ancheta Libertatea privind biletele revândute de la Castelul Peleș: „Vom înainta raportul către organele judiciare”

Cu alte cuvinte, situația este departe de a se stabiliza și este efectul unor politici internationale aplicate pe parcursul mai multor ani.

”Vor urma şi alte lovituri de stat”

”Convulsiile politice din Turcia au început mai demult. În 9 iulie, Erdogan a fost pe punctul de a cere azil poltic într-o ţară europeană. Fusese într-o vizită privată în afara Turciei, iar la întoarcere a avut supriza să afle de la serviciile secrete că nu mai are ce căuta în ţară. Timp de câteva zile nu s-a mai auzit nimic de Erdogan, apoi a apărut brusc în postura de victimă a unei lovituri de stat. De asemnea, puciştii nu au avut nici o revendicare, ceea ce este foarte ciudat, iar membrii trupelor care au susţinut rebeliunea nu au avut semne de identificare specifice armatei turce, adică nu erau, de fapt, militari. Acum, preşedintele Erdogan pare să profite de ocazie şi să se răzbune. Lucrurile nu s-au clarificat în acestă ţară şi este foarte probabil că vor urma şi alte lovituri de stat, lucru pe care l-a subliniat chiar premierul Turciei”, ne-a spus Sebastian Sârbu, analist militar, diplomat guvernamental în securitate, vicepresedintele Academiei Naționale de Securitate și Organizarea Apărării

sebastian sarbu

Sebastian Sârbu

Răsturnare de situație cu doar câteva zile înaintea turului doi între George Simion și Nicușor Dan – Sondaj AtlasIntel
Recomandări
Răsturnare de situație cu doar câteva zile înaintea turului doi între George Simion și Nicușor Dan – Sondaj AtlasIntel

Citește și:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Adevarul.ro
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI