UPDATE | Managerul Spitalului de Pediatrie Pitești, doctorul Vasile Stan, a anunțat joi că nu intenționează să demisioneze, chiar dacă ministrul Sănătății și prefectul i-au cerut să renunțe la funcție, iar președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, Florin Tecău, a explicat că schimbarea conducerii unui spital din subordine nu se numără printre atribuțiile sale, potrivit Agerpres.

Mai mult, și șefa DSP Argeș, Sorina Honțaru, a anunțat joi că nu intenționează să-și depună demisia de onoare cerută de prefectul județului, Cristian Soare.

Angajaţii Spitalului de Pediatrie au precizat că iau în calcul o demisie în bloc, în condiţiile în care conducerea unităţii spitaliceşti este destituită.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie Pitești au decis astăzi să transfere la București încă un bebeluș diagnosticat cu sindrom hemolitic-uremic. Copilul a fost consultat în mai multe spitale din Capitală, însă niciunul nu i-a pus diagonostul de sindrom hemolitic-uremic.

Copilul care a fost internat miercuri la Marie Curie este o fetiță în vârstă de un an și 4 luni, din Mioveni, care a a ajuns la spital în stare destul de gravă, așa că medicii au decis ca aceasta să fie transferată la ”Marie Curie”, în București.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Părinții au observat primele simptome ale sindromului pe 13 februarie. Au ajuns la o clinică privată din Capitală, de unde au fost trimiși la Institutul Matei Balș, unde au ajuns pe 20 februarie, relatează Digi 24. De la Matei Balș, micuța a fost trimisă din nou la spitalul Grigore Alexandrescu pentru un consult chirurgical. Acolo a stat internată o zi, pentru ca apoi să fie trimistă la Spitalul Victor Babeș pentru a i se face mai multe investigații.

Pentru că nu au primit niciun diagnostic, în 22 februarie, părinții au plecat acasă cu copilul, însă starea de sănătate a acestuia nu s-a îmbunătățit.

Astăzi, au ajuns din nou la Spitalul de Pediatrie din Pitești în stare gravă, iar medicii l-au trimis la Spitalul Marie Curie. Aici, în doar câteva ore, medicii l-au diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic în stare gravă. Este internat la secția nefrologie, însă din pricina hemoragiilor masive, este posibil ca în această noapte să fie transferat la terapie intensivă.

Ministrul Sănătății a fost miercuri la Marie Curie, pentru a vizita bebelușul, și s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost tratată fetița în spitale.

„Am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă. Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta. Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti”, a declarat ministrul Sănătăţii, pentru Digi 24.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

De la sfârșitul lunii ianuarie, peste 20 de bebeluşi din Argeş au fost internaţi de urgenţă în spital după ce au fost infectaţi cu bacteria Escherichia coli. Dintre aceștia, trei micuți nu au mai putut fi salvați și au murit din pricina complicațiilor.

Specialiştii în boli infecţioase trag un semnal de alarmă! Bacteria care a îmbolnăvit în ultimile două săptămâni peste 20 de bebeluşi nu trebuie tratată acasă. Şi asta pentru că anumite tipuri de Escherichia coli determină grave complicaţii care netratate corespunzător pot duce, după cum s-a şi întâmplat, chiar şi la deces.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
FANATIK.RO
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI