Radu Viorel Vrăcioiu, medic ORL la Spitalul Militar "Carol Davila", a fost prins în flagrant luând mită 500 de lei pentru o operaţie. Acesta a refuzat inițial suma de 200 de lei, pe motiv că suma e prea mică, iar pentru ea "nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii".
Procurorii militari ai DNA au decis începerea urmăririi penale și plasarea medicului sub control judiciar timp de 60 de zile. Medicul Radu Viorel Vrăcioiu, acuzat de luare de mită, este cadru militar activ cu gradul de colonel.
"În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menţionată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", transmite DNA, potrivit Mediafax.
În luna martie, un medic de la Spitalul Colțea a fost prins când lua șpagă. Bărbatul a primit 500 de lei pentru o operație la fiere. Cea care a avut curajul să-l denunțe pe doctorul de la unitatea spitalicească din centrul Bucureștiului a fost o tânără de 28 de ani.