Ajunsă la 45 de ani, Marinela Nițu a avut în ultimii ani tot mai puține prezențe pe scena publică, deși ea susține că vocea și talentul o recomandă, mai ales în străinătate. În fine, cert este că în România despre ea s-a mai auzit ultima oară doar atunci când Miron Cozma, fostul lider al minerilor a anunțat că s-a despărțit de ea, fără să intre în detalii, pesemne că nu ar fi dorit să o atace, deși a lăsat de înțeles că ar fi avut cu ce.
Dragostea lor pătimașă, transformată de Cozma inclusiv în poezii, s-a răsuflat și fiecare și-a văzut de drumul lui după aproape 20 de ani de când s-au cunoscut. Marinela Nișu a fost adulată de Cozma, acesta susținând într-un interviu că s-a îndrăgostit de ea după ce a văzut-o din spate, cum mergea.
Nici cu fața nu a trecut neobservată, mai ales după ce a apelat la operații estetice. Unii ar spune că a exagerat chiar. Ea vrut să le arate tuturor inclusiv că are încredere în ea și atunci când nu poartă machiaj. Iar imaginea nu poatefi trecută cu vederea.
Miron Cozma a uitat-o deja
Se pare că Miron Cozma a trecut peste despărţirea de marea lui iubire, Marinela Niţu, şi a început să socializeze. “Luceafărul huilei” a participat singur la o prezentare de modă, unde, pierdut printre spectatoare, şi-a clătit puţin ochii cu formele dezgolite ale graţiilor care i-au defilat pe sub nas.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_db788a85699efba1afb5fb62a9ae9051.jpg)
În acest moment al vieţii lui, Miron spune că nu mai este interesat de femei şi că acum, deşi este un bărbat curtat, are în telefon o listă lungă pe care a denumit- o “Interzis F”. “Interzis femei”, traduce el repede pentru a nu lăsa loc interpretărilor. “În lista mea de telefoane denumită «Interzis F», am mai multe femei care mă caută şi o bârfesc pe Marinela. Eu nu agreez aceste lucruri, Marlene este o femeie pe care am iubit- o, o respect şi nu suport să o bârfească cineva. Este un mare artist al ţării şi trebuie apreciată”, spune Cozma.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_64ad0f8dc7d68ba3d3a89fd7df531743.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_881ec8a1828977e5f6b10a37f9232cd8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e311372e33926d823056395a38e5eccf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)