Zoe Steyn din Africa de Sud povestește că aștepta un val să facă surf atunci când s-a întâlnit față în față cu prădătorul de 10 metri lungime. Ea spune că tot ce a văcut a fost un „uriaș ochi negru” care o privea drept la ea, când a fost aruncată de pe placă în apă. ”Am auzit un sunet puternic când mi-a luat placa de surf și a început să o scuture. Și-a înfipt fălcile în placă, la o distanță foarte mică de piciorul meu. Eu m-am tras la o parte și apoi am văzut o formă neagră în apă și m-am panicat”, a povestit tânăra.

Citește și: Povestea omului care a căzut din spațiu și din care a mai rămas doar o bucată carbonizată

Din fericire, un prieten al fetei, JP Veaudry, în vârstă de 40 de ani, se afla în apă la vremea respectivă și a putut să-i sară în ajutor să o scoată din apă. El a spus pentru MailOnline Travel că nu a văzut rechinul, „Totul s-a întâmplat foarte repede. Zoe țipa în timp ce rechinul scosese placa de sub ea. Primul meu gând a fost să ies mai repede pe plajă. Dar nu am putut să o las acolo cu rechinul, așa că am mers spre ea. Între timp, ea se urcase înapoi pe placă și ne-am întors împreună pe mal”, a povestit JP Veaudry.

atacata de un rechin alb în timp ce făcea surf

Tatăl lui Zoe a spus că, deși era șocată de incident, fata s-a întors în apă a doua zi. „Se va întoarce în apă mâine pentru antrenamente. Suntem recunoscători pentru faptul că întâlnirea / atacul (numiți-l cum vreți), a lăsat-o neatinsă”, a scris tatăl fetei pe un site specializat pentru surferi.

Cazul complicat al unei adolescente care le-a spus polițiștilor că a răpit o colegă pe care o ține sechestrată: „A vrut să pară importantă”. Cum au reacționat autoritățile
Recomandări

Citește și: Jurații X Factor încasează bani frumoși pe firmele lor. Delia învârte milioanele, Brenciu și Bănică, sutele de mii

Foto: zigzag.co.za

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro

Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Libertateapentrufemei.ro
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Stațiunea din România perfectă pentru pensionari în luna septembrie. Are ape termale vindecătoare și aer ozonat
FANATIK.RO

„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO

Orașul din România care a fost scufundat în totalitate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Locuitorii au fost obligați să se mute, deși aveau case frumoase cu grădini

Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro

"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu 3 morţi şi 8 răniţi a fost revendicat de gruparea Stat Islamic
Observatornews.ro
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu 3 morţi şi 8 răniţi a fost revendicat de gruparea Stat Islamic
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI