Bianca Francesca Achim a plecat, miercuri, de la Şcoala “Caius Iacob” din oraşul Arad, în jurul orei 11.00, şi nu a mai ajuns acasă, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.
"Fetiţa are următoarele semnalmente: 1,50 metri, 46 de kilograme, păr blond până la umeri şi ochi albaştri. La data dispariţiei, aceasta purta pantaloni în carouri, bluză albă, tricou albastru cu emblema şcolii, geacă vişinie şi era încălţată cu o pereche de cizme gri", a arătat IPJ Arad.
Cetățenii care deţin informaţii despre Bianca sunt rugați de poliţiştii arădeni să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.
FOTO specialarad.ro.