O femeie în vârstă de 48 de ani din Scobinți, județul iași, a vrut să se sinucidă la zi mare, pe 1 Decembrie. Și a vrut ca și toată lumea să știe asta.Femeia a anunțat pe Facebook că a înghițit peste 100 de pastile, iar concubinul ei, bulversat de mesajul ei, a dat fuga acasă și a găsit-o mai mult moartă decât vie, dar a sunat la timp la ambulanță, a anunțat bzi.ro.Femeia a luat pastilele sâmbătă, în jurul orei 18.00. Ea este mama unui copil de 16 ani și locuia împreună cu acesta și cu concubinul ei.
Medicii au găsit-o având alături trei flacoane de pastile, care toate aveau cam jumătate din comprimate. "Un echipaj medical a intervenit sâmbaătă pentru a acorda îngrijri medicale unei femei în vârstă de 48 de ani, din județul Iași. Este vorba despre o pacientă cu antecedente psihiatrice, întrucât în anul 2015 s-a confruntat cu un sindrom depresiv sever. Aceasta a fost gasită cazută în propria locuință de către partener. În momentul în care a fost preluată de echipajul medical, pacienta avea tensiunea arterială 5-30 și frecvența cardiacă de 55 bătăi pe minut. Aceasta a fost intubată și ventilată mecanic, fiind dirijată ulterior către Spitalul de Neurochirurgie din Iași pentru a fi supusă unor investigații mai amănunțite. În momentul consultului toxicologic, pacienta era conștientă și deschidea constant ochii. Aceasta prezenta midriază bilaterală slab reactivă. Femeia a fost stabilă hemodinamic și a fost internată la Anestezie și Terapie Intensivă cu diagnostic de comă toxică, rezolvată cu tratament în urgență și intoxicație acută polimedicamentoasă", a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.Un alt român a anunțat o crimă oribilă pe Facebook.