Postul Adormirii Maicii Domnnului este cel mai nou dintre posturile de peste an, dar se spune că e singurul care, ţinut cu credinţă şi smerenie, îndeplineşte dorinţele. Cunoscut în popor ca Postul Sântă-Măriei, postul care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost menit să aducă aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Este penultimul din anul bisericesc, mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.
Copiii, până la 7 ani, bătrânii, bolnavii şi gravidele sunt scutiţi de post, dar numai dacă preotul le-a dat încuviinţarea înaintea începerii postului, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Sărbătoarea Sfintei Marii Mari este o zi importantă pe care nu trebuie să o ratezi dacă vrei să ai parte de bunăstrare, linişte sufletească şi noroc în anul ce vine. Tradiţiile din bătrâni te învaţă ce să facă ca să atragi asupra ta şi a familiei tale numai lucruri bune. Iată ce e bine să faci în Postul Sfintei Maria.
Postul Adormirii Maicii Domnului. Tradiții pe care trebuie să le respecți ca să-ți meargă bine
- Dacă eşti însărcinată, în ziua de 14 august, premergătoare sărbătorii Sf. Maria, nu trebuie să munceşti sau să trebăluieşti pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere.
- Fetele care doresc să se marite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul. De asemenea, ziua de 15 august este ultima zi a verii când florile pot fi culese şi să fie bune de leac
- Conform unei alte superstitii populare, este interzis ca în această zi să îţi tunzi părul şi să îl arunci, la fel cum este interzis să mergi înapoi. De ce? Pentru că dacă nu respecţi întocmai aceste datini, dracul va rade, iar Maica Domnului se va întrista şi va plange.
- Inflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Mariei trădează sosirea unei toamne blânde şi îndelungate.
- Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Marie sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune către ea.
Cum se ține Postul Adormirii Maicii Domnului
Dacă data de 31 iulie pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea pică în astfel de zile, se dă dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. După titpicurile bisericeşti, se posteşte strict lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15:00, când se mănâncă numai hrană uscată. Marţea şi joia se consumă legume fără ulei, de preferat doar fierte. Pe 6 august, când are loc sărbătoarea Schimbării la faţă, avem dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În bisericile mănăstirilor, se citesc zilnic cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Romano-catolicii postesc numai o singură zi, în ajunul sărbătorii, pe 14 august.
Postul Adormirii Maicii Domnului. Când trebuie să ții post, în general
În popor, există credinţa că, pentru sănătate şi noroc, se ţine post miercurea şi vinerea, iar pentru duşmani, numai sâmbăta şi duminica, dar cu mare păcat. Se spune că, demult, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea cu tot cu animalele din bătătură.
Postul Adormirii Maicii Domnului. Cine se roagă la Sfânta Fecioară scapă de necazuri și de boli
Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi. Dar tot în aceeași zi este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.
Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol. Și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă. Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire. În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri. Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi este la Mânăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni.
Vezi calendarul creștin ortodox pe libertateapentrufemei.ro. Află când e cruce în calendar, când se prind posturile și când sunt zile de sărbătoare.