Pentru eliberarea românului răpit anul trecut de organizația teroristă Al-Mourabitoune, autoritățile române au apelat și la Horațiu Potra, un controversat și influent mercenar, implicat în România într-un dosar de trafic si posesie de arme de parchetul antimafie, DIICOT. Horațiu Potra a fost membru în așa-numita Legiune franceză, armata de mercenari antrenați să intervină în numele guvernului de la Paris în conflictele de pe glob. Acesta ar fi asigurat primele legături între reprezentanții statului român și organizația teroristă.
Potra a precizat că în acest moment nu mai este la curent cu negocierile privind eliberarea lui Iulian Gherguț, dar a oferit declarații identice ca și cele ale reprezentanților Ministerului de Externe de la București.
“Acum, cazul este preluat de autoritățile române și cred că cel mai bine este să vorbiți cu ei. Recomandarea este să lăsați autoritățile competente să-și facă treaba”, ne-a transmis acesta din Africa, în același ton cu diplomații din Capitală.
Horațiu Potra ne-a mai transmis că nu ne poate da mai multe informații despre situația lui Iulian Gherguț. Ostaticul teroriștilor de la Al-Mourabitoune era de fapt un luptător pregătit de Horațiu Potra. Iulian Gherguț a fost angajat să lucreze la paza unor mine de mangan din Burkina Faso, cariere care sunt exploatate de afaceristul român Frank Timiș.
Nu a ratat nicio zonă de război
După cinci ani petrecuți în Legiunea franceză, după 1997, Potra a început să lucreze pentru Paul Barril, un strateg militar de la Paris, apropiat al fostului președinte al Franței, Francois Mitterrand.
Între 1997 și 2002 acesta a desfășurat misiuni în Orientul mijlociu, conform site-ului asociației. Este vorba de Asociația ROLF (Români care au Activat în Legiunea Franceză). Cu ajutorul lui Barril, Potra și-a făcut relații și a ajuns să lucreze, din 2002, ca șeful gărzilor de corp ale președintelui Republicii Centrafricane, Ange-Felix Patasse. Acesta din urmă a fost înlăturat de la putere în anul 2003.
De atunci, românul s-a înfipt adânc în lumea războiului din Africa, având contracte în Sierra Leone, Ciad, Burkina Faso, Coasta de Fildeș și nu numai.
În ultimi trei s-a ocupat exclusiv de asigurarea securității minelor deținute de controversatul afacerist român Frank Timiș.
“Sunt plecat de mult din România, nu pot vorbi despre afacerile mele”, au fost singurele declarații ale acestuia.
La registrul comerțului, acesta apare în acționariatul a cinci firme care activează în domeniul securității.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro