Șeful afemeiat al soțului meu a pus ochii pe mine

Sunt căsătorită cu bărbatul pe care mi l-am dorit dintotdea-una și pe care-l iubesc enorm. Avem împreună un băiețel de trei anișori, Vlăduț, pe care-l adorăm. Ne-am mutat, în primăvara anului trecut, într-o căsuță modestă, care are un petic de curte și unde Vlăduț se joacă în voie, împlinindu-ne astfel unul dintre visele noastre cele mai frumoase. Suntem o familie fericită, aș putea spune, numai că… Trebuie neapărat să vă povestesc ce mi s-a întâmplat…

Acum trei ani, soțul meu lucra la o altă firmă decât în prezent, pe post de director de marketing, beneficiind de un salariu care ne permitea să ne descurcăm binișor de la o lună la alta, având în vedere că eu am o leafă de nimic, ca educatoare. Ei bine, înainte de Sărbătorile acelui an, la firma soțului meu s-a organizat o petrecere. M-am dus, nu am avut ce face, deși Vlăduț n-avea nici un an, pentru că soțul meu a insistat, rugându-mă să nu-l las să meargă de unul singur. Atunci, el m-a prezentat șefului său, iar înainte de asta, a avut grijă să-mi spună să fiu drăguță cu el, fiindcă este un om tare sucit: acum râde, acum tună și fulgeră.

— Vezi, ai grijă, fii și tu amabilă cu patronul, cu nevastă-sa, zâmbește-le, cântă-le în strună! Tipul e cam ranchiunos și, dacă i se pune pata pe cineva, e jale mare pe urmă… N-aș vrea să mă pun tocmai acum rău cu el, când vrem să ne luăm o casă și să o mobilăm cum trebuie…
Nu știu dacă întâmplător sau nu, dar în seara aceea am avut ocazii cu vârf și îndesat să-mi țin promisiunea. Patronul lui Sergiu băuse cam prea multă șampa nie și i-a cășunat pe mine. M-a dansat toată seara, nu m-a scăpat din ochi nicio clipă. La un moment dat, i-am spus că am cam obosit și că aș vrea să stau puțin la masă.

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

— Vrei să scapi de mine, turturico? N-ai nicio șansă! N-am mai văzut de mult o femeie așa de frumoasă ca tine… Ce baftă are Sergiu! Hai la dans! îi aruncam din când în când priviri disperate soțului meu, dar el ridica din umeri și mă îndemna să-i cânt în strună șefului lui.

A trebuit să ascult tot felul de glume tâmpite, bancuri răsuflate și vulgare de care acesta râdea singur. Am ajuns chiar să stau pe genunchii lui, la un moment dat. Mă întrebam ce părere o avea nevastă-sa de toate astea, dar m-am lămurit când am văzut-o în brațele soțului uneia dintre colegele lui Sergiu. Abia așteptam să treacă timpul mai repede și să plecăm acasă, îmi înghețase zâmbetul pe față, îmi era tot mai silă să-i fac pe plac nebunului.

Nimeni nu părea însă să se grăbească, toată lumea se simțea bine. Norocul meu a fost că, probabil de prea multă băutură, într-un târziu tipului i s-a făcut somn. Mi-a sărutat mâinile până la coate și mi-a promis că ne vom revedea foarte curând. Atunci am crezut că e doar așa, o vorbă în vânt. Dar el a vorbit serios…

Ne-am petrecut liniștiți Crăciunul și celelalte sărbători, Sergiu fiind liber mai bine de o săptămână. Aproape că uitasem totul când, după prima zi de serviciu, Sergiu a venit acasă și mi-a spus:

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

— I-ai făcut o impresie extraordinară
șefului meu. E numai lapte și miere cu mine. Bravo! Cred că o să ne descurcăm excelent. L-am invitat sâmbătă seara la noi, cu nevastă-sa. A fost foarte încântat de invitație…

— Sergiu, puteai să mă întrebi și pe mine! Exact de asta aveam eu chef acum, să gătesc pentru animalul ăla și pentru bețiva de nevastă-sa?!

— Lasă, nu mai face atâta caz. Nu te formaliza și tu atât. Faci acolo, ceva simplu. Ei vin așa, de plăcere, nu ca să mănânce.

A fost o seară „minunată”. Eu i-am ascultat din nou lui Andu, așa cum m-a rugat să-i spun șeful lui Sergiu, glumele nesărate, iar bărbatu-meu a dansat-o toată seara pe nevasta acestuia.
— Mă bucur să avem niște prieteni tineri și de viitor ca voi, a spus Andu într-un târziu, trâmbițând plecarea.

Am răsuflat ușurată. De câteva ori, mă sărutase în treacăt pe gât și pe colțul gurii. Am fost tentată să-l plesnesc, dar mi-am adus aminte de rugămințile lui Sergiu, așa că l-am lăsat să-și facă damblaua. De fapt, m-am gândit mai mult la căsuța noastră… într-o seară însă, pe când ne uitam liniștiți la televizor, a sunat cineva la ușă, am spus. Aștepți pe cineva?

— Nu… Nu știu cine ar putea fi…

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Am deschis și am înghetat instantaneu. în prag, zâmbitor, se afla chiar Andu, șeful lui Sergiu!
Surpriză! M-am gândit toată ziua la voi și am trecut să vă văd. Sper că nu de-ranjez…

— Se poate?! Poftiți, ne face oricând plăcere să vă vedem, i-am răspuns eu, invitându-l înăuntru.
— Parcă era vorba să ne tutuim… Mă faci să mă simt atât de bătrân când îmi spui dumneavoastră… a rânjit el.

— îmi cer scuze. Nu se va repeta. Andu, îti pot oferi ceva de băut? O ca-fea?

A stat vreo două ore. Mi-a făcut tot timpul numai complimente: că sunt fru-moasă, că sunt o bună gospodină, o mamă extraordinară și o soție-model. Sergiu era în al nouălea cer.

— Sergiule, tipul ăsta urmărește ceva. Nu-mi place deloc, i-am spus după ce, în sfârșit, Andu a plecat.

— ți se pare. Cred că pur și simplu ne place. și asta e foarte bine. La slujbă se și vede. îmi cere tot timpul părerea, nu mișcă un deget fără mine. Cred că are de gând să-mi mărească și salariul. Mi-a șoptit asta o colegă de la contabilitate… Tu joacă în continuare după cum cântă el și ne va fi bine.

Numai că Andu a început să-l trimită pe Sergiu în delegații și să mă viziteze când eram singură. S-a oferit chiar să-mi găsească o slujbă bună la firmă, cu un salariu rezonabil. Un alt semn rău, după părerea mea. De altfel, misterul s-a risipit foarte curând, pentru că Andu a trecut la problemele concrete.

— Draga mea, mi-ai plăcut de când te-am văzut prima oară. știu că sunt ceva mai copt pentru tine, dar am avut impresia că nici eu nu-ți sunt indiferent. M-am înșelat?

— Ba bine că nu?! i-am răspuns eu înțepată, într-una din serile când m-am pomenit cu el la ușă. Eu îmi iubesc soțul, nu mă interesează nimeni altcineva!

— Dacă-ți iubești soțul, e cu atât mai bine. Pentru că eu nu sunt obișnuit să fiu refuzat și s-ar putea ca refuzul tău să-i afecteze soțului tău slujba. și știam că aveți planuri mari, nu?

Deci, șantajul era pe față. în seara aceea l-am dat pe ușă afară, fără niciun fel de menajamente. După ce s-a întors Sergiu din delegație, efectele nu s-au lăsat așteptate.

— Nu știu ce s-a întâmplat, mi-a spus Sergiu într-o seară, când a ajuns acasă.

— Cum adică?

— Astăzi au fost niște parteneri de afaceri, au fost trei ședințe. Pe mine nu m-au chemat la niciuna dintre ele. De parcă nici nu eram în firmă. Am încercat să intru la patron, dar nu m-a primit. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva… Fata de la contabilitate m-a anunțat că are de gând să mă penalizeze și să-mi reducă bugetul de la marketing. Tocmai acum, când concurența bagă atâția bani în marketing!

Am înțeles imediat ce se întâmplase. N-am mai așteptat nicio clipă. L-am sunat pe Andu și i-am spus că vreau să-l văd. Avea o garsonieră undeva, într-un bloc din centru, pe care o folosea probabil numai pentru astfel de întâlniri „romantice”. Totul era pregătit cu mare atenție: flori peste tot, șampanie, bețișoare parfumate. M-a luat în brațe încă de la ușă și a început să mă mozolească pe față. Nu, să nu credeți că folosesc un cuvânt prea dur. Exact asta făcea. Mă mozolea, adică mă umplea de bale peste tot. Am uitat să vi-l descriu pe Alexandru, zis Andu: este un tip de vreo 50 de ani, scund și solid, cu chelie și o mustață care mai tot timpul era plină de resturi de mâncare. Arată exact ca o caricatură. Deci, urma să fac dragoste cu o caricatură. Mi-am spus: „Căsnicia cere sacrificii, e soarta lui Sergiu în joc. Trebuie să o fac, altfel cine știe?, îl dă afară!”.

Mi-e greu să descriu în cuvinte cu câtă silă din partea mea s-a petrecut partida de amor. Când am scăpat din brațele lui, am dat fuga la duș, unde cred că am stat mai bine de o oră, tot frecându-mă cu buretele săpunit. în timp ce făceam duș, îl auzeam cum mă dezmiardă libidinos:

— Turturica mea, nu e turturelul tău cel mai grozav bărbat? Nu te face feri-cită turturelul tău? Hai, nu vii? Ce tot faci acolo?

Din păcate, nu a fost singura mea în-tâlnire „romantică” cu Andu. Cum Sergiu pleca tot mai des pe teren, eu aveam parte aproape zilnic de flori, bomboane de ciocolată elvețiene și sărutări scârboase. Eram din ce în ce mai disperată, iar Sergiu, tot mai mulțumit. M-am tot întrebat de multe ori: „Oare chiar nu bănuiește nimic? Omul care spune că mă iubește nu simte ce se întâmplă cu mine? Sau nu-i pasă?”.

După câteva săptămâni, ca să pun cât de cât punct acestor șarade, l-am luat pe Vlăduț și am plecat la socrii mei, la Constanța. Era departe, și asta mă liniștea. Din fericire, „turturelul” n-a venit după mine, dar m-a sunat zilnic. Când îi vedeam numărul pe ecranul mo-bilului, îmi venea să calc telefonul în picioare. De cele mai multe ori, nici nu-i răspundeam, dar uneori trebuia s-o fac, pentru că mă temeam că tăcerea mea l-ar putea stârni și fie ar fi venit după mine, fie s-ar fi răzbunat în vreun fel pe soțul meu. E greu de descris în cuvinte drama prin care am trecut în toată această perioadă. Aveam tot timpul în fața ochilor zâmbetul lasciv și pervers al lui Andu, iar în urechi îmi răsunau tot timpul cuvintele lui Sergiu:

— Mai strângem puțin din dinți și, pe urmă, gata! O să avem o căsuță numai a noastră!

„Da, o să avem, dar cu ce preț?” mă tot întrebam. Am stat la socri mai bine de o lună. Sergiu părea, de câte ori vorbeam la telefon, din ce în ce mai binedispus. Mă întrebam ce îmi ascunde. Din pricina conștiinței încărcate, ajunsesem să-mi închipui că are și el pe cineva.

Nu-mi mai doream decât un singur lucru: să nu fi făcut tot ce am făcut în zadar. Asta m-ar fi dat complet peste cap. Dar, ca un făcut, în chiar seara în care m-am întors acasă, Sergiu m-a anunțat triumfător:

— M-am mutat de la firmă. M-au contactat cei de la concurență și mi-au propus un salariu dublu. Doar nu eram prost să-i refuz. La primăvară, ne mutăm în căsuța noastră. Nu te bucuri?
Să mă bucur? Adică, tot efortul meu a fost, așa cum parcă presimțisem, în van! Adică umilințele pe care le-am îndurat au fost degeaba? Degeaba m-am umplut de balele unui bărbat cu care nu m-aș fi culcat probabil nici în visele mele cele mai urâte? Doamne, ce prostie am putut să fac?! și cum să trec eu acum peste toate astea?

Ce să-i spun lui Sergiu? Sau mai bine să nu-i spun nimic? Cum am să pot uita vreodată mocirla în care m-am bălăcit, închipuindu-mi că-mi salvez soțul? Cum am să-l mai pot privi drept în ochi pe Sergiu? și cum am să-mi mai pot privi chipul în oglindă? Ce am să fac dacă, într-o zi, am să-l întâlnesc, întâmplător, pe stradă, pe Andu?

Toate întrebările astea mi-au răvășit gândurile și nu mi-au dat pace luni de zile. în primăvara următoare, ne-am mutat, într-adevăr, în căsuța noastră. Vlăduț era cel mai fericit. Ne-am cumpărat și un cățel, care a devenit, firește, cel mai bun prieten al lui Vlăduț. Nu mai dormea decât cu el în pat.

Din fericire, până acum nu l-am mai revăzut pe „turturel”. și nici nu i-am povestit lui Sergiu ce s-a întâmplat. N-am putut să-i destăinuiesc păcatul. Poate, știu eu, într-o zi, am să-i spun totul… Când am să fiu pregătită. Am ajuns însă, de atunci, să-mi fie teamă, cum se spune, și de umbra mea și, mai mult, cum vă spuneam la început, să suflu și în iaurt. Ce vreau să spun cu asta?

După ce ne-am mutat, am dat o petrecere. Sergiu și-a invitat tot felul de colegi și, așa cum e frumos, pe șeful direct: un om la locul lui, discret și corect, care, din politețe, mi-a făcut un compliment. Eram doar gazdă. Abia m-am abținut să-l reped, deși, repet, omul n-a vrut decât să fie politicos. Atât și nimic mai mult. Iar în iarna următoare, când s-a organizat petrecerea de Crăciun la firma lui Sergiu, am refuzat categoric să mă duc. L-am rugat să nu se supere.

— Dar toată lumea vine cu soția! Ce să le spun?

— Că sunt la spital sau că am murit. Nu știu. Spune-le ce vrei. Ia-l cu tine pe Vlăduț! știu că exagerez și că m-am sălbăticit, dar, deocamdată, nu pot fi altfel.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News