Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul“ în perioada 21-28 martie 2016, pe un eşantion de 1.063 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României cu vârste de 18 şi peste 18 ani.

Astfel că,  84,6% dintre respondenţi au afirmat că nu sunt de acord ca refugiaţii sau imigranţii să se stabilească în România, un procent în creştere faţă de noiembrie (80,2%), respectiv septembrie 2015 (65,3%). 11% dintre cei chestionaţi s-au declarat de acord cu o asemenea perspectivă (faţă de 16,1% în noiembrie, respectiv 26,5% în septembrie 2015). Procentul celor care au afirmat că nu ştiu sau că nu răspund a fost de 4,3%, în luna martie 2016, spre deosebire de noiembrie 2015. De asemenea, 8,2 % su declarat în semptembrie 2015, că nu ştiu sau nu răspund.

61720062

88,3% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu sunt de acord ca refugiaţii sau imigranţii să fie găzduiţi în localitatea în care trăiesc ei. Această opinie era împărtăşită de 81,9% în luna noiembrie a anului trecut, respectiv de 67,1% în septembrie 2015.  Şi în acest caz s-a înregistrat un procent relativ scăzut de nonrăspunsuri (3,9%). 7,7 % au fost deacord cu asta, potrivit sondajului din martie 2016, în timp ce în noiembrie 2015, 14, 2 % au fost de acord. În septembrie 2015, 24,4 % au declarat că sunt de acord cu venirea refugiaţilor în localitatea lor. Cei care nu au răspuns sau nu au ştiut au fost 3,9 % în luna martie,  3,9 % în noiembrie 2015, în timp ce în septembrie 2015 8,5 % au refuzat să răspundă.

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Știrileprotv.ro
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
Viva.ro
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Comuna din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Aici sunt cei mai longevivi oameni din țara noastră
FANATIK.RO
Comuna din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Aici sunt cei mai longevivi oameni din țara noastră
„Ești și frumoasă, și bogată. Și ai și mașină de la Țiriac”. Mihaela Cambei a spus ce a făcut cu automobilul primit cadou
GSP.RO
„Ești și frumoasă, și bogată. Și ai și mașină de la Țiriac”. Mihaela Cambei a spus ce a făcut cu automobilul primit cadou
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
FANATIK.RO
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Observatornews.ro
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI