Guvernul maghiar arată într-un comunicat că a luat decizia după ce a fost suspendată înființarea Liceului Romano Catolic din Târgu Mureș.

„Ungaria consideră decizia României un atac la adresa Bisericii Catolice, a minorității ungare, la adresa copiilor și familiilor afectate. E un pas foarte inamical și foarte serios al României”, a declarat Magyar Levente, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe.

În replică, premierul Mihai Tudose a spus, miercuri seară, la Antena 3, că nu crede că statul vecin va dori să „strice în asemenea hal” relaţiile diplomatice.

„Haideţi să ne uităm şi la calitatea emiţătorului din Ungaria, un secretar de stat. Diplomatic, asta înseamnă că poate oricând să vină cineva să spună ‘ia uite ce a spus ăla’. Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi şi interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, ci şi domniile lor au aici”, a spus Mihai Tudose.

OECD este o organizație internațională care reunește 35 de state dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și ale economiei de piață libere.

România și-a depus candidatura în urmă cu câțiva ani și în această toamnă urma să fie luată o decizie finală.

În plan economic, pentru o țară, aderarea la OECD e similară cu aderarea la NATO, în planul securității, și aderarea la UE, în plan politic. Ungaria este membru OECD din 1996.

Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit
Recomandări
Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit

Mai mult, miercuri, ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, a fost convocat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) ungar în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș, informează Agerpres.

În acest context, autoritățile române au anunțat că au în atenție situația Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș, anunță MAE, precizând că orice instituție de învățământ din România trebuie să respecte, fără excepție, legea română.

„Autoritățile centrale au în atenție situația acestei unități de învățământ pentru identificarea celor mai potrivite soluții care să răspundă interesului solicitanților și să fie conforme cadrului juridic în vigoare, în acest scop fiind instituit un dialog constant între autorități și persoanele interesate. Autoritățile române sunt interesate de identificarea unor soluții care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranța și buna conviețuire interetnică la nivelul societății române și care să asigure o bună integrare a cetățenilor români, indiferent de etnie, în societatea română”, afirmă MAE, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Citeşte: Reacţia MAE în scandalul Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş

Tensiuni între Ungaria și România, din cauza Liceului romano-catolic din Târgu Mureș. Miting de susținere

Miercuri seară, Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania a organizat un miting de protest în fața Instituției Prefectului – Județul Mureș, la care au luat parte în jur de 2.000 de persoane, pentru a convinge Ministerul Educației să asigure funcționarea Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș, potrivit Agerpres.

Cum s-au fraudat alegerile care au adus la putere comuniștii. 10.000 de „huligani” îmbrăcați în uniformă de jandarmi au vegheat urnele duble din secțiile de vot
Recomandări
Cum s-au fraudat alegerile care au adus la putere comuniștii. 10.000 de „huligani” îmbrăcați în uniformă de jandarmi au vegheat urnele duble din secțiile de vot

La manifestare, denumită de către organizatori ‘adunare publică’, a participat, fără a lua cuvântul, și președintele UDMR, Kelemen Hunor, alături de fostul lider Unional, Marko Bela, precum și de numeroși parlamentari ai formațiunii.

În timpul manifestării, care a durat aproximativ 50 de minute, a fost citit un apel din partea prinților, în care se arată că ‘acțiunile ministrului educației, ale prefectului și ale Inspectorului Școlar General, declarațiile contradictorii ale acestora, care induc în eroare elevii, părinții, profesorii și reprezentanții bisericii, au depășit limita suportabilului’.

Părinții elevilor susțin că au fost ‘înșelați’ prin faptul că nu au fost informați cu privire la finalitatea proceselor din instanță care au avut ca obiect anularea deciziei IȘJ Mureș de înființare a LTRC.

În plus, părinții susțin că ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, ar fi declarat că Inspectoratul Școlar Județean Mureș „ar trebui să desființeze” acest liceu.

„Prin urmare, facem apel la toate instituțiile statului care sunt responsabile de situația în care se află Liceul Teologic Romano-Catolic și implicit copiii noștri să remedieze cu efect imediat neajunsurile și erorile care au dus la această situație intolerabilă, care afectează viitorul copiilor noștri. Solicităm insistent asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului educațional, conform prevederilor constituționale și dreptului pe care copiii îl au: să frecventeze școala aleasă de ei, de părinții lor, fără a dezbina familii, frați de frați! Cerem clarificarea statutului juridic al Liceului Teologic Romano-Catolic și soluționarea imediată a situației create. Dorința noastră este ca Ministerul Educației să rezolve acest caz printr-o hotărâre de guvern sau ordonanță de urgență”, se arată în apelul părinților.

Anchetă pentru trădare în dosarul generalului Radu Theodoru. Suspiciuni de lovitură de stat în România
Recomandări
Anchetă pentru trădare în dosarul generalului Radu Theodoru. Suspiciuni de lovitură de stat în România

De asemenea, părinții au solicitat Ministerului Educației să prelungească mandatul directorului școlii, să asigure în continuare angajarea profesorilor și buna funcționare a procesului educațional.

La protestul au participat și numeroși reprezentanți ai bisericilor catolice și protestante, precum și cetățeni veniți din județele Harghita și Covasna.

Inspectoratul Școlar Județean Mureș susține că din punctul de vedere juridic Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș nu mai există, în urma unei decizii judecătorești definitive, că elevii care învață în actuala locație vor rămâne în continuare în clădirea respectivă, însă pentru ca aceștia să nu sufere, s-a decis alocarea unor clase la alte școli cu predare în limba maghiară, care sunt acreditate.

Tensiuni între Ungaria și România, din cauza Liceului romano-catolic din Târgu Mureș. Scandalul e mai vechi

Tribunalul Mureș a anulat la 14 iunie 2017, în prima instanță, decizia emisă de Inspectoratul Școlar Județean Mureș prin care s-a înființat Liceul Teologic Româno-Catolic din Târgu Mureș și prin care s-au transferat clase la această unitate școlară de la alte două instituții de învățământ, amintește hotnews.ro.

Tribunalul Mureș a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de Primăria Târgu Mureș în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu Liceul Teologic Româno-Catolic.

În noiembrie 2016, procurorii DNA au început urmărirea penală împotrivă fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, și a fostului director al Liceului Teologic Româno-Catolic din Târgu Mureș, Zsolt-Jozsef Tamasi, pentru modul în care a fost înființată unitatea de învățământ, scrie Agerpres.

Șeful Inspectoratului Județean Mures, Ștefan Someșan, a fost reținut pentru fapte de corupție în legătură cu înființarea Liceului Romano-Catolic, iar pe 4 noiembrie a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Practic, potrivit procurorilor DNA, Someșan ar fi înființat ilegal un liceu romano-catolic, cu predare in limba maghiară.

De asemenea, în acest caz este cercetat, sub control judiciar, și Zsolt Jozsef Tamasi, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic, acesta fiind bănuit de abuz în serviciu.

Procurorii susțin că, la data de 29 iulie 2014, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Târgu Mureș s-a alocat suma de 1.500.000 lei pentru întreținerea și renovarea imobilului în care funcționează Colegiul Național Unirea, cu condiția propunerii de înființare a liceului cu profil teologic româno-catolic.

Hotărârea în cauză a fost prezentată ISJ Mureș, iar la acel moment, conform anchetatorilor, Someșan a arătat că Ministrul Educației Naționale a dat aprobare pentru înființarea unei unități de învățământ liceal.

Consiliul de Administrație al ISJ a votat, în unanimitate, acordarea avizului conform pentru înființarea Liceului Teoretic Româno-Catolic, deși ”în realitate, Ministerul Educației Naționale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înființare a acelei unități de învățământ”.


CITEȘTE ȘI… Cum făcea Hitler amor cu Eva Braun. Dictatorul avea un fetiș bizar despre care nu a știut nimeni


 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Una dintre cele mai frumoase femei din televiziune a ajuns de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice / FOTO
Unica.ro
Una dintre cele mai frumoase femei din televiziune a ajuns de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice / FOTO
”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro
”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
„Mami, mami, nu mai pot!” ”Credeți că o să mor?” - ULTIMELE CUVINTE sfâșietoare ale tânărului care a îndoliat România acum...
Libertateapentrufemei.ro
„Mami, mami, nu mai pot!” ”Credeți că o să mor?” - ULTIMELE CUVINTE sfâșietoare ale tânărului care a îndoliat România acum...
România s-ar fi numit „Geția”, dacă ar fi reușit lovitura de stat. Comandamentul „Vlad Țepes” se pregătea să obțină teritoriile pierdute
Adevarul.ro
România s-ar fi numit „Geția”, dacă ar fi reușit lovitura de stat. Comandamentul „Vlad Țepes” se pregătea să obțină teritoriile pierdute
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
EXCLUSIV. Interviu cu generalul de 101 ani suspect în dosarul persoanelor reţinute pentru trădare. Radu Theodoru: "Au venit ruşii, au furat ceva de aici?"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Interviu cu generalul de 101 ani suspect în dosarul persoanelor reţinute pentru trădare. Radu Theodoru: "Au venit ruşii, au furat ceva de aici?"
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI