Bărbatul a fost acuzat de tentativă de șantaj, după ce a amenințat mai multe companii că le va otrăvi produsele de pe rafturile magazinelor. Prima oară el a amenințat o companie că le strica preparatele și chiar le-a stropit cu o substanță produsele din frigider, pentru ca amenințarea să fie credibilă. Deși această substanță este inofensivă, mirosul său este unul puternic și deloc plăcut.
Citește și: Caz medical bizar. A ajuns la spital cu durere de picior. Medicii l-au operat și i-au găsit 150 de…
Compania nu a fost deloc intimidată și a alertat autoritățile. Ulterior, bărbatul a amenințat alte două companii, printre care și cea care produce jeleuri, respectiv celebrii ursuleți gumați. A cerut un milion de euro pentru a nu otrăvi mâncare.
„Fie îmi plătiți un milion de euro în bitcoin în următoarele zece zile, fie vă otrăvesc produsele cu cianidă”, a scris pensionarul german, de pe calculatorul său, într-un email. Nu a durat mult ca autoritățile să dea de urma sa, iar bărbatul a fost arestat.
În timpul procesului, el a afirmat că a făcut acest gest deoarece se temea că nu mai are bani. A recunoscut că a comandat cianidă pe internet, însă spune că nu a primit substanța.
Citește și: Gestul făcut de Tudor Chirilă în timpul unui concert: „Rămân să cânt chiar și…”. Câți artiști ar proceda ca el?
„Nu mi-am dorit să rănesc pe cineva. Am vrut să o folosesc pentru a o trimite la companii, ca să le conving să mă plătească”, a spus el, în fața instanței. Bărbatul de 74 de ani a fost condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare pentru amenințările sale.